Bate vântul rezilierilor! „Au deja câteva luni în care nu am văzut niciun muncitor pe șantier. Sunt niște utilaje părăsite”

Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, spune că autoritățile județene iau în calcul inclusiv rezilierea contractului încheiat pentru lucrările de extindere a DJ691 Dumbrăvița-Autostrada A1. Firma care a câștigat licitația nu își face treaba, spune Cristi Moș, invocând tot felul de opreliști care ar sta în calea înaintării proiectului, dar care nu se și susțin, este de părere oficialul. 

Cu privire la blocajul de pe șantierul la tronsonul 1 – Dumbrăvița de lărgire a DJ691 care duce la Autostrada Vestului, a existat recent un schimb de replici între oficialii Primăriei Timișoara și cei ai CJ Timiș. Alin Nica l-a acuzat pe Dominic Fritz de faptul că blochează șantierul pentru că ar fi refuzat să emită ordinul de scoatere de sub tensiune a rețelei de troleibuz. Primarul, la rându-i, a respins acuzațiile.

CITEȘTE ȘI: Ping-pong cu lucrările de extindere la patru benzi a șoselei din Dumbrăvița. Nica și Fritz se acuză reciproc de blocajul de pe șantier

Câteva zile mai târziu, viceprimarul Ruben Lațăcu a precizat că șantierul poate începe/continua fără nicio intervenție din partea primăriei, motivele întârzierilor de pe teren fiind altele. „Întârzierile sunt date de un proiect prost, un contract de execuție realizat în beneficiul constructorului, nu cel public, și o neasumare a CJ-ului a situației în care se află.”, a explicat Lațcău la acea dată.

Lucrurile tot nu s-au mișcat de atunci. Vicepreședintele CJT Cristian Moș a semnalat faptul că nu a văzut niciun muncitor pe teren.

„Discutăm cu constructorul, dar sunt în direcția în care, dacă nu vor începe să muncească acolo, vom rezilia contractul. Sunt pornit să reziliez contractul, chiar dacă vom trece prin acel proces de a face din nou licitație, chiar dacă se pierde o perioadă de timp, dar dacă nu se muncește acolo… Mi se pare clar că pentru cetățeni e un tronson important, e un tronson care trebuie rezolvat, atât prin Dumbrăvița, cât și legătura de la centură spre autostradă. Constructorul invocă faptul că nu s-au făcut anumite lucruri dinspre consiliul județean, că nu s-au deblocat lucrurile pe anumite tronsoane, gen problema cu primăria, cu stâlpii pentru troleibuz, dar din punctul meu de vedere au teren unde pot să muncească și au deja câteva luni de zile în care nu am văzut nicio persoană. Am fost eu de câteva ori pe șantier și pur și simplu nu am văzut pe nimeni. Sunt niște utilaje părăsite. Și primesc informații de la cetățeni. Chiar dacă de mâine ar începe să lucreze și peste o săptămână suntem în aceeași situație în care din nou dispar muncitorii, nu îmi doresc ca un astfel de constructor să continue drumurile la nivelul județului Timiș. Da, ar trebui să lucreze la foc continuu. Vedem exemplu drumul de la Moșnița, unde acum se lucrează. Mi-au promis că în această lună vor fi oameni pe teren. Eu nu am văzut până astăzi pe nimeni.”, a spus Cristian Moș.

CJ Timiș a dat ordinul pentru începerea lucrărilor la tronsonul de la sensul giratoriu de la intrarea în Dumbrăvița până la centura Timișoarei în 20 mai 2021. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 80 milioane lei, din care contribuția Uniunii Europene este de circa 57 milioane lei. Lucrările ar trebui să fie gata în 30.09.2022.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/