În tandem cu temperatura de afară, emoțiile viitoarelor cadre didactice cărășene sunt pulsate la maximum în momentul de față. Cu doar două ore în urmă s-au închis ușile sălilor de concurs, iar candidații pentru un post de dascăl au început examenul care le va decide cariera.
Examenul de titularizare a găsit un număr de 540 de candidați cu sufletul la gură și plini de emoții în fața examenului care le va decide cariera. La cele patru centre din Reșița viitorii dascăli s-au adunat în fața porților încă de la primele ore ale dimineții, cu toate că plicurile cu subiectele au fost defăcute abia la ora 10:00.
„Sunt 540 de candidați. La Reșița aveam patru centre de examinare, la Liceul Diaconovici Tietz, la Colegiul Mircea Eliade, la Colegiul Tehnic și la Școala Gimnazială Nr. 7 din municipiu. Lucrările vor fi corectate în țară, iar rezultatele vor fi afișate în data de 25 iulie”, a explicat Ion Moatăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Caraș-Severin.
Chiar dacă numărul de candidați nu este cu mult mai mic decât cel de anul trecut, în ultimii ani s-a înregistrat o scădere din ce în ce mai acută de doritori care să se ocupe de educația viitoarelor generații. Dacă în 2013 pe liste figurau aproape șase sute de candidați, astăzi listele arată cu 60 mai puțini. Mai mult decât atât, ca în fiecare an, cel mai probabil și la acest examen de titularizare se vor prezenta în sălile de examinare mult mai puține persoane decât numărul de candidați înscriși inițial.
Candidații au la dispoziție patru ore pentru a rezolva cerințele de pe foile de examen, iar în cazul în care se consideră nepregătiți și doresc să părăsească sala de examen pot face pe loc o cerere scrisă, moment în care lucrarea le este anulată.
Ca și la examenul de bacalaureat, autoritățile competente sunt și astăzi în alertă în ceea ce privește metodele de fraudare a examenului de titularizare. Candidații care au în plan să devină dascăli prin metode mai puțin legale vor avea de suferit. Odată prinși, lucrările le vor fi amânate, iar supraveghetorii vor întocmi pe loc un process-verbal.