Bătaie în stradă între trei eleve de liceu din Caransebeș! Polițiștii au deschis dosar penal

fata plangand
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Două eleve de 15 și 16 ani de la un liceu din Caransebeș sunt cercetate de polițiști pentru loviri și alte violențe, după ce au bătut în stradă o altă adolescentă, în vârstă de 15 ani. Bătaia a fost filmată, apoi postată pe rețele de socializare și așa au ajuns imaginile la polițiști.

Polițiștii din Caransebeș s-au sesizat din oficiu și fac cercetări pentru lovire sau alte violențe, în urma vizualizării unor imagini video apărute pe o rețea de socializare, în care o elevă este agresată fizic de alte două fete, în municipiu.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că agresiunea a avut loc joi, în jurul orei 10.00, în pauza dintre orele de curs, cele 3 copile, de 15 și 16 ani, fiind eleve ale unui liceu din Caransebeș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Acesta au mers împreună în afara unității de învățământ, iar într-o parcare, pe fondul unor discuții în contradictoriu, una dintre tinere, de 15 ani, a fost agresată fizic de celelalte două, fiind lovită cu palmele peste față.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. De asemenea, au fost informate conducerea unității de învățământ și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor, situația fiind monitorizată în continuare de către polițiști.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/