Șeful de la Horticultura, zburat din funcție. Fritz: „E șansa unui nou început”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Noua conducere a Primăriei Timișoara a reușit, după mai multe încercări, să-l demită din funcția de director al societății Horticultura pe Andrei Drăgilă, care a ocupat acest post timp de 30 de ani. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, salută decizia și spune că urmează să se organizeze un concurs transparent pentru ocuparea acestei poziții.

După aproximativ 30 de ani, Andrei Drăgilă nu mai este director al Horticultura, societatea Primăriei Timișoara care se ocupă de o parte din spațiile verzi din oraș. Primăria Timișoara informează că, vineri, Consiliul de Administrație al Horticultura a decis, în unanimitate, demiterea directorului executiv „pentru grave abateri de la atribuțiile de serviciu”.

Salut decizia de astăzi, a Consiliului de Administrație de la Horticultura de a-l demite pe directorul executiv, cel care, în 30 de ani, a eșuat să vină cu o viziune pentru parcurile și spațiile verzi ale orașului nostru. Rețeta dezastrului de la Horticultura este una de manual: companie deținută de stat, cu același director de la Revoluție, menținut politic din avânt, în aceeași amorțeală a lipsei de schimbare. Prețul îl plătim toți: parcuri prost întreținute, lipsa unui plan local de creștere a suprafețelor cu zone verzi, prăbușirea producției și vânzării de arbori și flori și încă o societate comercială abonată la bugetul local pentru a supraviețui”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Tot vineri, Consiliul de Administrație al Horticultura a decis ca societatea să fie condusă interimar, timp de patru luni, de Dan Lucian Rusu, de meserie inginer. Potrivit Primăriei Timișoara, Rusu a ocupat diverse funcții de management în companii naționale și internaționale timp de peste 27 de ani și cunoaște patru limbi străine. Acesta va avea ca primă sarcină realizarea unui inventar, precum și diversificarea surselor de venit.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Dominic Fritz spune că la Horticultura urmează să fie organizat un concurs pentru ocuparea postului de director executiv.

Decizia de astăzi, a Consiliului de Administrație de la Horticultura este șansa unui nou început. Consiliul Local va organiza un concurs transparent pentru postul de director executiv. (…) Noul management va trebui să împingă societatea în secolul XXI, să-i eficientizeze costurile și, foarte important pentru noi, să se reconecteze la tradiția timișoreană a marilor grădinari care au făcut Timișoara verde”, a precizat primarul Timișoarei.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/