Barna l-a anunțat pe Robu să-și facă bagajele! USR-PLUS dă noul primar al Timișoarei!

Liberalul Nicolae Robu are destule probleme în partid, unde e tot mai contestat, dă socoteală procurorilor și vede cum PNL scade considerabil în preferințele timișorenilor. În plus, liderul USR, Dan Barna, îi numără deja zilele pe care le mai are de petrecut în fotoliul de primar!

Membrii Uniunii Salvați România se declară extrem de încrezători în privința candidaturii pentru Primăria Municipiului Timișoara și sunt convinși că în funcția deținută actualmente de către Nicolae Robu se va afla unul dintre cei patru candidați USR. USR Timișoara va desemna, sâmbătă, cel mai potrivit pretendent pentru ocuparea fotoliului primarului, unde vor putea participa toți membrii de partid.

Actualul edil va fi înfruntat de unul dintre cei patru candidați care concurează în competiția internă USR, al cărei deznodământ va fi aflat la acest sfârșit de săptămână: Nicu Fălcoi, Aida Szilagyi, Dominic Fritz și Alexandru Cadar. Prezent la Timișoara pentru a asista la jocul alegerilor interne de partid, Dan Barna este optimist în privința viitorului Alianței și consideră ca adevărata alternativă atât pentru Timișoara, cât și pentru România o reprezintă Alianța USR-PLUS.

„Alianța USR-PLUS merge mai departe și știm că aici, în Timiș, există un pol puternic nu doar de civism și de responsabilitate civică de a merge la vot, dar și acea viziune pentru viitor de care România are atâta nevoie. În momentul de față, speranța și perspectiva de viitor sunt asociate în foarte mare măsură cu Alianța USR-PLUS (…) Dacă nu ne implicăm politic în viața cetății, în viața orașului, nu există cineva magic care să vină să schimbe lucrurile. Dacă vrem să avem un oraș mai bun, dacă vrem să avem un viitor mai bun aici în Romania, dacă vrem ca tinerii să vrea să rămână în țară și nu să își dorească să plece, trebuie sa ne implicăm (…) Din această perspectivă sunt convins că următorul primar al Timișoarei va fi un primar a Alianței USR-PLUS”, declară Dan Barna, președintele USR.

În aceeași notă optimistă, și Dan Reșitnec, președintele USR Timișoara, consideră că următorul edil al Timișoarei va fi unul mai competent și va servi interesele cetățenilor mai bine decât primarul Nicolae Robu: „În USR, candidatul la Primărie se alege prin votul tuturor membrilor. A fost o campanie transparentă, în care, prin canalele noastre de comunicare, am încercat să aducem în fața timișorenilor ideile și viziunea fiecăruia dintre candidați și ideile noastre ca filială. Indiferent de cel sau cea dintre cei patru candidați care va fi nominalizarea USR pentru Primăria Timișoara, sunt convins că vom avea un candidat care va fi mult mai atent la nevoile timișorenilor și un candidat mult mai bun decât actualul primar Nicolae Robu”.

De asemenea, dat fiind faptul că, la rândul lor, colegii de alianță de la PLUS și-au anunțat intenția de a avea un candidat la PMT, Dan Barna a explicat ce se va întâmpla în cazul în care și PLUS va propune un candidat la funcția de primar al Timișoarei. Acesta a menționat faptul că, încă există discuții cu colegii de la PLUS în privința formei finale a protocolului, variantele care sunt deschise la momentul de față referindu-se la „primaries” (alegeri în interiorul alianței), unde se va vedea pe plan local care este candidatul cu cea mai mare credibilitate sau la sondajele județene, unde este necesar. În cazul localităților unde ambele grupări politice vor susține de la început un singur candidat, aceste teste nu vor mai fi efectuate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/