Campionatul European de Atletism U23, o nucă prea tare pentru atleții din Timiș!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Delegația română de la Campionatul European de Atletism pentru Tineret, organizat la Gavle, în Suedia, a avut în componență și trei sportivi din Timiș. Este vorba de timișorencele Ioana Gheorghe, Cristina Bălan, dar și de clujeanul Robert Parge, legitimat și la CSM Timișoara, dar niciunul nu a făcut un concurs grozav.

Ioana Gheorghe (foto) a concurat în trei probe, dar nu a reușit să prindă vreo finală. În calificările probei de 100 de metri, a fost pe locul 29, iar la 200, pe 24. Gheorghe, legitimată la CSA Steaua, a alergat și în ștafeta României de 4X100 de metri, cu Cristina Iacoban, Andrea Mikloș și Marina Băboi. Româncele au fost doar pe locul 13 în calificări însă. În proba de 800 de metri, Cristina Bălan a fost descalificată.

Nici Robert Parge nu a avut mai multă șansă. La 400 de metri, s-a clasat pe 17 și nu a trecut de calificări. A fugit și în ștafeta de 4X400 de metri, alături de  David Năstase, Zeno Moraru și Mihai Pîslaru. Locul 11 din calificări nu le-a permis însă accesul în finală.

untitled design set 970x90 px

Sursa foto: facebook.com/www.sport.ro

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/