Bărbat mort în accident rutier

Un tractor s-a răsturnat din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Incidentul a avut loc într-o curbă periculoasă, în afara localității Verendin.

Pasagerul care se afla alături de conducătorul auto în tractor a murit, iar șoferul a rămas prins între fiarele mașinii. Serviciul de descarcerare a reușit să îl salveze pe bărbat, iar medicii de pe ambulanță i-au acordat primul ajutor. Acum, se află în afara oricărui pericol și este internat la Spitalul Municipal din Caransebeș.

„Șoferul avea permis de conducere, dar i se va întocmi dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin pentru www.expressdebanat.ro .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/