Un tânăr motociclist în vârstă de 30 de ani a decedat în această seară la spitalul din Reșița, unde a ajuns în stare gravă, în urma unui accident petrecut pe DN 58B, în orașul Bocșa.
Evenimentul rutier a avut loc în această după-amiază și, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, accidentul a avut loc în următoarele împrejurări:
„În timp ce un conducător auto, de 51 de ani, conducea o autoutilitară din direcția Reșița către Timișoara, pe DN 58B, strada Funicularului din Bocșa, la intersecția cu strada Carpați, a virat la stânga pe strada Carpați, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula pe sens opus, motocicleta lovind colțul spate al benei autoutilitarei. Din impact, motocicleta a fost proiectată în partea stânga față a unui autoturism condus din sens opus de un bărbat de 35 de ani.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
În urma accidentului, motociclistul în vârstă de 30 de ani a fost transportat la spital în stare gravă, ulterior fiind declarat decesul acestuia. Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.