Banul, ochiul Dracului! Bătaie în plină stradă! Protagoniste: două femei trecute de prima tinerețe [VIDEO]

O apariție video pe Facebook, în care o femeie este agresată fizic de o alta în zona Tineretului din Oțelu Roșu, a făcut ca Poliția orașului să se sesizeze din oficiu și să aplice o sancțiune de 500 de lei pentru fapte de lovire sau alte violențe.

Incidentul s-a petrecut luni seara, în 30 aprilie și a fost filmat de un bărbat cu telefonul mobil. Poliția a fost sesizată telefonic NU la 112, ci direct la secție, însă când au ajuns organele de ordine, cele două femei implicate nu se mai aflau în zonă.

Bărbatul care a filmat bătaia a pus la dispoziția polițiștilor filmulețul și a fost identificată atât victima – o femeie de 60 de ani, cât și agresoarea – în vârstă de 64 de ani.

Cum victima a fost sfătuită să meargă la spital pentru îngrijiri, acolo au găsit-o și polițiștii. Pentru că nu prezenta răni grave, nu a fost nevoie de internare. Femeia agresată era incoerentă, speriată și nu a semnat plângerea, însă a doua zi, când filmul a fost postat pe Facebook, Poliția Oțelu Roșu s-a sesizat din oficiu, rețeaua de socializare fiind spațiu public. Polițiștii au mers din nou la victimă acasă și, găsind-o într-o stare mai calmă, au reușit să îi ia o declarație, constituind o plângere penală sub aspectul săvârșirii de loviri sau alte violențe.

Din declarația victimei reiese că scandalul, urmat de bătaia în plină stradă, a pornit de la faptul că agresoarea ar fi trebuit să-i înapoieze o sumă de bani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/