Minivacanţa de 1 Mai a lăsat fără permise auto zeci de şoferi

Politist cu aparat etilotest

În perioada minivacanței de 1 Mai, începută în 28 aprilie, poliţiştii cărăşeni au aplicat în trei zile aproape 600 de sancţiuni. Mai mult de jumătate le-au primit şoferii, pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

Aproximativ 200 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au acţionat zilnic, în perioada 28 aprilie – 1 mai, „pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni în cazul comiterii unor fapte antisociale. 65 de patrule de siguranţă publică, dintre care 14 pedestre şi 51 auto au acţionat pentru menținerea ordinii și siguranței publice“, informează Compartimentul de relaţii publice din cadrul IPJ.

În primele trei zile ale minivacanţei, poliţiştii cărășeni au constatat 34 fapte penale, de natură judiciară și la regimul rutier: 10 contra persoanei, 14 contra patrimoniului, 8 la regimul circulației rutiere, una de natură economico-financiară, una de altă natură. De asemenea, au intervenit cu rapiditate la 100 de evenimente, 79 dintre acestea fiind semnalate prin Serviciul Unic de Urgență 112.

„Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 578 de sancţiuni, în valoare de peste 200.000 lei. Din totalul sancțiunilor aplicate, 19 au fost pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 15 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 536 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 325 au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, poliţiştii au retras 11 certificate de înmatriculare şi au reţinut 43 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice“, mai precizează reprezentanţii IPJ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/