Procurorii DNA au rămas muți în fața tupeului de care a dat dovadă fostul edil-șef al comunei timișene Tormac. A fost jaf la drumul mare, fără să-l deranjeze cineva!
Aurică Băran a fost primar la Tormac timp de trei mandate, în perioada 2000-2012. Lui i-a fost probată activitatea infracțională din ultimul mandat, dar modul în care acesta și-a exercitat atribuțiile de primar în această perioadă i-a făcut pe anchetatori să vorbească despre singurul scop al acestuia în fruntea administrației publice locale: însușirea unor sume importante din bugetul public prin infracțiuni de corupție. O mulțime de contracte fictive sau încheiate cu firme la care primarul Băran deținea în realitate controlul au fost descoperite de organele de cercetare penală. Printre ele și unul încheiat în mai 2009, pentru modernizarea drumului comunal Tormac-Șoșdea, cu o valoare de 102.000 lei. Aici, frauda s-a făcut în cel mai grosolan mod posibil, fără însă să atragă atenția organelor de control!
Procurorii DNA au găsit între actele ridicate la percheziții un deviz de lucrări pentru suma de 158.000. Adică, peste valoarea contractului. Tot pentru acest drum s-a mai găsit un deviz, pe suma de 150.000. Raportul de expertiză a arătat că lucrările nu au fost executate! „O parte din drumul comunal Tormac-Șoșdea, de aproximativ 450 m, a fost executată, însă după ce inculpatul nu a mai avut calitatea de primar al comunei Tormac și în baza altui contract de execuție lucrări. Expertul mai arată faptul că proiectul de modernizare al drumului comunal Tormac-Șoșdea a fost realizat de către Primăria Măureni, în colaborare cu Primăria Tormac, însă acest proiect nu a primit finanțare, astfel că nicio lucrare de modernizare a acestui drum nu a fost realizată în perioada în care Aurică Băran a deținut caliatea de primar.”, se arată în rechizitoriul prin care Aurică Băran a fost trimis în judecată. Concluzia procurorilor DNA a fost că plata sumei de 158.000 de lei s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale.
Băran e deja în spatele gratiilor, condamnat definitiv pentru fraudarea fondurilor eurepene, dar în prezent e judecat și pentru luare de mită, dosar în care e instrumentată și frauda de pe drumul Tormac-oșdea. Precum și multe altele, pe care urmează să le prezentăm!
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat la Timișoara că va comasa aproape 10 instituții din cadrul ministerului. Vor cădea aproape 300 de funcții de conducere, a mai spus Florin...
Accident grav, provocat de un șofer posibil drogat, în Timișoara
Arin Ispas, un anonim politic! Nicio pierdere pentru PNL Caransebeș!
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281