Primăria Moldova Nouă, o pălărie prea mare pentru viceprimar? Adrian Moiseș nu dă curs bârfelor

Odată cu anunțul făcut de Adrian Torma, acela de a părăsi scaunul de edil-șef, orașul Moldova Nouă pare că se îndreaptă spre colaps, șansele revenirii pe linia de plutire fiind tot mai reduse. Ba mai mult, luptele se anunță mult mai aprige decât cele pe care le-a dus fostul primar cu opozanții.

Nimic bun nu pare să-i aștepte pe cetățenii de la malul Dunării, cel puțin până la următoarele alegeri locale (programate să aibă loc anul viitor), în contextul în care primarul Torma și-a luat mâinile de pe administrația publică locală, declarând că nu mai este în stare să le livreze cetățenilor soluțiile de care au nevoie pentru un mers mai bun al lucrurilor în orașul Moldova Nouă.

În momentul în care „un primar bătăios”, așa cum îl caracterizează președintele interimar al Organizației PSD Moldova Nouă, ajunge la capătul puterilor și hotărăște să plece el acasă, fără să trimită acasă o parte din angajații Primăriei, singurii afectați de toată această poveste sunt cetățenii: „Vă spun cu toată convingerea: noi toți vom avea de suferit! Și când spun toți mă refer la cetățenii orașului. De ce? Pentru că nerealizările unui primar se răsfrâng asupra bunăstării cetățeanului.”, a explicat Nelu Zaberca, pentru expressdebanat.ro.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Referitor la ce se va întâmpla cu proiectele ce necesită cofinanțare, în condițiile în care bugetul local nu e departe de sapa de lemn, reprezentantul roșiilor nu vede deloc materializarea acestora și asta pentru că nu-l vede capabil pe viceprimarul Adrian Moiseș, cel căruia Torma i-a delegat toate atribuțiile, să se zbată pentru acest lucru: „Despre proiecte pot să vă spun doar atât: sunt aproape nule, ele rămânând doar la stadiul de analiză. De ce cred că nu se vor finanța niciodată? Pentru că e prea mare pălăria pentru viceprimarul Moiseș, care nu va putea realiza nimic”.

Despre toate cele apărute în spațiul public, lucruri care vizează incapacitatea exercitării atribuțiilor preluate, viceprimarul Adrian Moiseș nu a dorit să comenteze, preferând să-și vadă în continuare de treabă, evitând astfel să dea curs comentariilor răutăcioase.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/