Bani pompați către firme de partid din bugetul Timișoarei?! Dominic Fritz acuză că milioane de euro sunt dați cu dedicație unui membru PNL

Contracte date cu dedicație unui membru PNL?! Dominic Samuel Fritz acuză Societatea de Drumuri Municipale și Primăria de risipa banilor publici pentru a finanța firma unui liberal cu aproape 4,7 milioane de euro.

Dominic Fritz lansează acuzații grave pentru semafoarele plătite de la bugetul local. Costul „Semaforișoarei” se ridică la 21,7 milioane de lei, de șapte ori mai mult decât prevedea proiectul inițial. Useristul spune că Societatea de Drumuri Municipale face artificii contabile pentru a evita licitația pentru achiziții și a da contractul cu dedicație unui membru PNL. „Semaforișoara a costat bugetul local – deci pe noi toți – 21,7 milioane de lei, în loc de 3,1 milioane de lei. De 7 ori mai mult decât era prevăzut inițial, iar costurile cresc. Între timp, SDM apelează la șmecherii contabile, pentru a putea face achiziții fără licitație, iar o firmă deținută de un membru PNL e foarte aproape să pună mâna pe un nou contract gras”, acuză Dominic Fritz.

Gestionarea sistemului de management al traficului intră în atribuțiile SDM. Proiectul a fost implementat de un consorțiu care în aprilie 2015 a semnat un contract pe șapte luni cu Primăria Timișoara. Valoarea proiectului se ridica la 23,7 milioane de lei, majoritatea proveniți din fonduri europene și doar 3,1 milioane din bugetul local. Durata de șapte luni a fost depășită, cu punerea în funcțiune abia după un an și jumătate. Candidatul la Primărie acuză că întârzierea a costat 14 milioane de lei de la bugetul local. „Punerea în funcțiune a sistemului a durat însă 18 luni, nu 7, cât era contractat inițial. Prelungirea termenului a însemnat costuri suplimentare, plătite integral din bani publici. Vorbim despre aproximativ 14 milioane de lei în plus, bani aprobați de consilierii locali”, a declarat useristul.

Seria de acuzații continuă! În 2016, administrația Robu a semnat un contract fără licitație cu firma condusă de un coleg de partid al primarului. Penelistul în cauză ar ocupa funcția de președinte al unei firme publice subordonată Consiliului Local, Horticultura. Contractul viza îmbunătățirea echipamentelor tehnologice și finalizarea lucrărilor de construcție. „Dedicația” lui Robu, după spusele lui Fritz, se ridică la un milion de euro. „Dar asta nu e tot! În mai 2016, Primăria Timișoara a semnat, fără licitație, un alt contract cu o altă firmă (să-i spunem firma F), firmă deținută de un membru PNL, care în timpul zilei ocupă postul de președinte al unei alte firme publice în subordinea Consiliului Local, Horticultura. Contractul privea finalizarea lucrărilor de construcții și echipamente tehnologice pentru îmbunătățirea proiectului «Trafic management și supraveghere video». Să traducem: Primăria avea deja un contract cu consorțiul C, dar încheia cu o altă firmă un contract pentru «lucrări de îmbunătățire» pentru un sistem care nu era finalizat! Firma F a primit 4,8 milioane de lei (un milion de euro), bani de la bugetul local”, a scris candidatul la Primărie.

Dominic Fritz mai spune că SDM a cumpărat 36 de semafoare rutiere, 32 de semafoare pentru pietoni, automate de dirijare a traficului, licențe software și butoane pentru pietoni prin achiziție directă de la consorțiul cu care a făcut Primăria contractul. Pentru că legea nu permite achiziții peste un anumit prag, SDM a separat ilegal contractul în mai multe părți pentru a face achiziții. „Avea nevoie de 36 de semafoare rutiere, 32 semafoare pentru pietoni, de automate de dirijare a traficului, licențe software și butoane pentru pietoni. Le-a și cumpărat: de la consorțiul C, prin achiziție directă! Cum a făcut? Simplu! Pentru că legea permite achiziții directe doar în limita sumei de 160.650 lei, SDM, companie versată, a «spart» contractul în exact atâtea bucăți cât să poată cumpăra de la cine vrea, la ce preț vrea! E legal? Sigur că nu”, a scris Fritz pe pagina sa de Facebook. În total, suma plătită de SDM a fost de aproape 250.000 de lei fără licitație.

Candidatul la Primărie din partea USR mai acuză Societatea de Drumuri Municipale de scoaterea la licitație a unui acord-cadru pentru extinderea infrastructurii de fibră optică pentru sistemul de trafic management și supraveghere video. Acordul ar urma să genereze opt contracte în valoare de 3,7 milioane de euro. Singura firmă care s-a prezentat la licitație este cea a membrului PNL de la Horticultura. „În 27 noiembrie 2019, dimineața, SDM a scos la licitație un «acord-cadru de lucrări de extindere a infrastructurii de fibră optică pentru sistemul Trafic management și supraveghere video». Acesta ar urma să fie valabil timp de patru ani și să includă opt contracte subsecvente. Valoarea totală: până la 17,7 milioane de lei. Adică peste 3,7 milioane de euro! Ofertele au putut fi depuse până în 21 ianuarie 2020. De fapt, este una singură: din partea firmei F, cea deținută de colegul de la Horticultura”, a dezvăluit useristul.

Dominic Fritz își încheie postarea prin promisiunea că, în cazul în care va deveni primar, va reforma administrația locală prin digitalizare și transparență totală.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/