Bani pentru învățământul lugojean! Cheltuielile crescute ale utilităților obligă primăria la suplimentarea fondurilor

Instituţiile de învăţământ din Lugoj au primit sume importante din bugetul local prin care să asigure acoperirea cheltuielilor necesare în următoarea perioadă, dar şi pentru reabilitări energetice.

Unităților lugojene de învățământ le-a fost acordată suma de 776.000 lei, la Capitolul 65.02 „Învățământ”, în ultima şedinţă a consiliului local.

Conform împărţelii, Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”, a primit 98.880 de lei, Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” – 142.250 lei, Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” – 115.420 lei, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” – 41.560 lei, Școala Gimnazială Nr.2 – 67.480 lei, Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” – 110.990 lei, Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” – 169.910 lei, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” – 10.480 lei, Școala Gimnazială Nr.12 Măguri,  – 17.160 lei, Grădinița PP2 – 3.580 lei, Grădinița PP4 – 16.080 lei, Grădinița PP5 – 21.580 lei. Aceste sume sunt destinate pentru acoperirea cheltuielilor materiale – bunuri și servicii, încălzire, iluminat și forță motrică; asistența socială – ajutoare sociale în numerar și alte cheltuieli – burse.

Cuib de vise 1000x100

De asemenea a mai fost aprobată participarea municipiului în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul Renovării, pentru proiectul „Reabilitare energetică Liceul Teoretic Iulia Hasdeu, corp C3 Lugoj”. Valoarea totală a proiectului este de 817.075,65 mii lei. Un alt proiect este cel de reabilitare energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4 din cartierul Micro I. Valoarea acestui proiect este de 4.448.340,75 lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/