Bani pentru înlăturarea pagubelor produse de inundații pe drumurile județene din Caraș-Severin

În ședința ordinară din luna iunie a Consiliului Județean Caraș-Severin, principalele proiecte aflate pe ordinea de zi au fost cele referitoare la rectificări bugetare, atât în privința bugetului Consiliului Județean, cât și al Spitalul Județean de Urgență Reșița.

Este vorba de realocarea unei sume de 350.000 de lei Direcției de Drumuri Județene. Suma este prevăzută într-un capitol destinat cheltuielilor privind avizele și elaborarea proiectelor în urma inundațiilor cu care județul s-a confruntat săptămâna trecută.

„Unele drumuri județene au fost grav afectate și este nevoie de intervenție, pentru că pe anumite porțiuni s-a ajuns la oprirea circulației autovehiculelor. Așa cum e cazul DJ 587 de la Păltiniș-Rugi-Ohabița-Delinești, porțiunea cea mai afectată fiind între Ohabița și Delinești. Imediat ce ploile s-au oprit și am ieșit din codurile portocalii și roșii, muncitorii Direcției de Drumuri Județene au intervenit pe acest drum.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, este afectat podul de la intrarea în comuna Slatina-Timiș din cauza creșterii debitului pe râul Timiș. Circulația a fost oprită pe acest pod. De la nivelul Direcției de Drumuri Județene s-a comandat o expertiză, o să vedem soluția care ne va fi propusă, dar realocarea de 350.000 de lei pe care am făcut-o este tocmai pentru rezolvarea acestor probleme. Deci acești bani sunt destinați tocmai pentru acest lucru, înlăturarea efectelor inundațiilor și intervenției de primă urgență, astfel încât să poată fi reluată circulația pe aceste drumuri județene”, a ținut să precizeze președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu.

O altă rectificare bugetară a vizat Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Este vorba de o rectificare pozitivă, atât la capitolul de venituri, cât și la cel de cheltuieli, suma de 832.500 de lei fiind destinată cheltuielilor de personal. Mai precis, este vorba despre acel stimulent de risc acordat cadrelor medicale care sunt în prima linie în lupta cu noul coronavirus.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/