Bani mai devreme pentru bugetari

Angajații din 20 de instituții publice care ar fi urmat să încaseze salariile săptămâna următoare vor lua lefurile joi și vineri, înainte de mini vacanța de Sfânta Maria, potrivit unui ordin al ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului de ministru, angajații din ministerul Apărării vor primi salariile joi, iar cei din ministerele: Afacerilor Externe, Dezvoltării Regionale, Internelor, Muncii, Tineretului, Educației, Sănătății, Culturii, Cercetării și a Românilor de Pretutindeni, alături de angajații Agenției Naționale de Integritate (ANI), Academia Română, ANSVSA și cei ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vor lua lefurile aferente lunii iulie vineri, 11 august, cu câteva zile înainte de mini vacanța de Sfânta Maria.

De asemenea, pe lista publicată în MO sunt și angajații din patru servicii speciale care vor încasa banii mai devreme. Este vorba despre SRI, SIE, SPP și STS.

Autoritățile locale nu sunt vizate de ordinul de ministru, având în vedere că își stabilesc singure modul de acordare a salariilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/