Autoritățile publice își vor putea duce lucrările la bun sfârșit fără probleme, asta după ce Guvernul va implementa una dintre măsurile din pachetul „Sprijin pentru România” în vederea compensării creșterii prețurilor la materialele de construcții.
La scurt timp de la adoptare, Guvernul începe să implementeze măsurile din pachetul „Sprijin pentru România”. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat alocarea a 1,77 miliarde de lei pentru compensarea creșterii prețurilor la materialele de construcții, ceea ce îl determină pe deputatul Dumitru Rujan să dea asigurări că proiectele administrațiilor locale vor putea fi duse la bun sfârșit. Suma face parte din pachetul total de 5,2 miliarde lei.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat: „Sprijinim autorităţile publice să ducă la bun sfârşit proiectele pe care şi le-au asumat. Avem nevoie ca acest sector să-şi menţină capacitatea și, de asemenea, să poată să își asume în viitor celelalte proiecte, pentru că avem, în PNRR, de asemenea, o gamă largă de proiecte pe care trebuie să le ducem la bun sfârșit. Practic, în tot acest ansamblu de măsuri, sunt două componente esențiale care au o singură rezultantă și anume: investim în economie, păstrăm locurile de muncă și, în felul acesta, reușim să ne îndeplinim obiectivele asumate de a dezvolta România.”
Deputatul Dumitru Rujan amintește că în Parlament au fost deja adoptate două proiecte de lege din pachetul „Sprijin pentru România”, proiecte care au plecat la promulgare: proiectul prin care asigurăm salariile în agricultură și în industria alimentară de 3.000 de lei, similar celor din domeniul construcțiilor, și proiectul de lege prin care se majorează norma de hrană pentru persoanele internate în spitale.