Conform anunțului făcut de Prefectura județului Timiș, Guvernul României a alocat primăriilor din județul Timiș 12.852.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția Guvernului, pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020.
Primăria Timișoara va primi 5,5 milioane lei, Primăria Lugoj – 762.000 de lei, Primăria Făget – 179.000 de lei, iar Primăria Buziaș – 210.000 de lei.
„Noi am cerut mai multe sume, dar am primit doar pentru secțiunea de funcționare. Niciodată nu putem fi mulțumiți, dar totuși este o sumă din care vom aloca 512.000 lei pentru deszăpezire și 250.000 lei pentru materiale necesare întreținerii și funcționării Spitalului Municipal Lugoj.”, ne-a declarat primarul Claudiu Buciu.
Comunelor din estul județului Timiș le-au fost alocate următoarele sume: Balinț – 9.000 lei, Bara – 9.000 lei, Bârna – 8.000 lei, Belinț – 241.000 lei, Bethausen – 263.000 lei, Boldur – 32.000 lei, Coșteiu – 31.000 lei, Criciova – 25.000 lei, Curtea – 30.000 lei, Darova – 38.000 lei, Dumbrava – 612.000 lei, Fârdea – 11.000 lei, Găvojdia – 234.000 lei, Ghizela – 320.000 lei, Margina – 56.000 lei, Mănăștiur – 11.000 lei, Nădrag – 23.000 lei, Ohaba Lungă – 23.000 lei, Racovița – 23.000 lei, Știuca – 131.000 lei, Tomești – 210.000 lei, Traian Vuia – 12.000 lei, Victor Vlad Delamarina – 25.000 lei.