Bani din cofinanţarea proiectelor pentru achitarea cheltuielilor de personal

Cu buget zero, în urma rectificării bugetare din prima ședință după trecerea moțiunii de cenzură, un primar din Caraș-Severin e nevoit să bage mâna în partea de cofinanțare a proiectelor pentru a acoperi cheltuielile până la sfârșitul anului.

Edilul comunei Berliște, Nicolae Orăvicean, nu are altă soluție de a ieși la liman în privința cheltuielilor de funcționare decât apelând la sumele destinate proiectelor în derulare, cu toate că această manevră ar putea periclita implementarea proiectelor: „Este al doilea an când nu primim nimic. E greu. Vom lua sume din proiectele de investiții demarate încă din 2018 care nu sunt finalizate. Trebuie să iau de acolo sume și vom rămâne descoperiți cu sumele respective. Iau din partea de cofinanțare și îmi periclitez implementarea proiectelor pentru că eu m-am angajat să asigur cofinanțările respective”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, Nicolae Orăvicean.

Cel mai mare hop căruia primarul trebuie să-i facă față, o problemă lăsată pe umerii primăriilor de către Guvernul PSD, după cum dă de înțeles edilul-șef, se referă la componenta socială: personalul care face parte dintr-o categorie cu prioritate. În acest sens, șeful comunității din Berliște nu ar avea nimic împotrivă cu plata concediilor însoțitorilor persoanelor cu handicap, a tichetelor de masă sau a voucherelor de vacanță dacă cineva ar veni în sprijinul bugetului local.

Mai mult decât atât, acesta merge mai departe și spune că administrațiile publice locale nu au fost obișnuite cu aceste lucruri în anii precedenți, iar datorită regulilor care au apărut pe parcursul anului, primăriile nu au putut prevedea ce costuri sunt, întrucât au mai apărut obligații: dosare noi.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Aici trebuie făcută o reglementare pentru ca bugetul local să nu fie încărcat. Repet, nu am nimic cu această categorie de oameni. Dacă vrei prin bugetul local, atunci alocă-mi bani din bugetul central sau prin Casa de Sănătate sau prin asigurările sociale, cum e în celelalte țări. Nu e corect ca să-mi plătească cetățeanul Gheorghe, spre exemplu, voucherele de vacanță și tichetele de masă pentru cetățeanul cu handicap, Ion, asta pentru că acesta din urmă, prin lege, e protejat, e ajutat. Atunci să-mi dea prin sistemul de sănătate sau prin sistemul de asigurări sociale. La fel și însoțitorului lui. Nu e corect să iau din taxe și impozite pentru aceste obligații”, a tras atenția edilul.

Referitor la proiectele care rămân descoperite pentru ca administrația publică locală să-și poată acoperi cheltuielile, primarul Orăvicean aduce în discuție proiectele instituțiilor de învățământ și proiectele instituțiilor culturale: „Am dat deja două HCL de rectificare ca să plătesc luna octombrie, noiembrie și mai rămâne decembrie. Trei luni vom fi descoperiți total”.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/