Bani de la elevi şi profesori! Spitalul din Lugoj primeşte donaţii de la şcoli, în timp ce Primăria nu mişcă un deget

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Comunitatea lugojeană dă din nou dovadă de spirit civic și altruism. De această dată, a fost rândul elevilor brediceniști să întindă o mână de ajutor Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj și medicilor care se află în prima linie în lupta cu CVOID-19.

„Situația fără precedent cauzată de epidemia de COVID-19, care a închis toate școlile din țară, pune în imposibilitate de desfășurare a diferitelor activităţi educative și culturale proiectate a se desfăşura la liceul nostru în lunile martie și aprilie, printre ele fiind cele din Săptămâna «Școala altfel», Balul Bobocilor și o activitate inițiată de catedra de limba și literatura română, în colaborare cu Teatrul Municipal Lugoj. Deoarece ambele acțiuni (Balul Bobocilor și vizionarea spectacolului «Iona») au presupus vânzarea de bilete care acum nu mai pot fi returnate elevilor din cauza prevederilor ordonanțelor militare, elevii organizatori ai Balului Bobocilor au avut inițiativa de a dona sumele colectate Spitalului Municipal «Teodor Andrei» din Lugoj, pentru sprijinirea eforturilor deosebite ale personalului medical pentru prevenirea, combaterea și, sperăm, stoparea cât mai rapidă a acestui flagel.”, transmite prof. Daniela Popovici, cadru didactic la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”.

Inițiativa a găsit ecou pozitiv în rândul elevilor, dar și al profesorilor implicați în ambele acțiuni, astfel încât vineri, 27 martie, după consultarea conducerilor celor două instituții, suma de 11.523 lei a fost transferată în contul Asociației „Dr. Teodor Andrei” Lugoj (http://asociatia-teodor-andrei.ro/), ca donație din partea elevilor Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” Lugoj.

„Sperăm ca acest gest modest să fie bine primit și folosit în mod salutar. Transmitem cele mai bune gânduri persoanelor afectate de epidemie, celor care le îngrijesc, dar și tuturor elevilor noștri și familiilor lor, și ne păstrăm speranța că din multitudinea de complicații generate de această situație vom desprinde lecții importante pentru construcția noastră viitoare ca oameni și grupuri sociale.”, adaugă prof. Daniela Popovici.

Muzeul TM

10.000 lei şi de la sindicat

Cum spitalul are nevoie în continuare de fonduri pentru a asigura aparatura și materialele necesare medicilor, printre cei care au înțeles gravitatea situației și importanța donațiilor, indiferent de sumă, se numără şi cei de la Sindicatul „Spiru Haret” Timiș. Membrii sindicatului au luat legătura zilele trecute cu biroul de contabilitate al spitalului lugojean pentru a stabili procedura prin care donează spitalului din municipiu suma de 10.000 de lei. Potrivit președintelui Sindicatului „Spiru Haret” Timiș, Virgil Popescu, banii au intrat în contul spitalului, suma fiind adunată din cotizațiile lunare ale profesorilor care fac parte din sindicat.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/