Banatul se mută la Lugoj!

După victoria de moral a gugulanilor în capitală urmează o nouă bătălie la fileul de volei, însă de această dată conducerea Volei Club Banatul Caransebeș a decis disputarea partidei în fața SCM U Craiova pe terenul vecinilor de CSS Lugoj.

Din cauza unor lucrări de reabilitare la sala de sport „Victoria” din Caransebeș, conducerea clubului a anunțat desfășurarea ultimelor două etape de pe teren propriu din turul Campionatului Național în Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj, pusă la dispoziție prin amabilitatea conducerii Clubului Sportiv Şcolar din localitatea timișeană.

Pentru iubitorii de volei care doresc să-și susțină echipa favorită la Lugoj se vor pune la dispoziție două autobuze de către organizatori, care vor pleca sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 16.30, de la Sala Polivalentă din cartierul Pipirig, respectiv din Parcul General Dragalina.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/