Banatul – mai pregătit pentru situațiile de urgență

Banatul devine mai pregătit pentru dezastre și accidente de mediu în urma unui proiect transfrontalier România-Serbia. Partenerii proiectului „REȚEA COMUNĂ DURABILĂ PENTRU SITUAȚIILE DE URGENȚĂ DIN BANAT” s-au întâlnit pentru conferința de lansare a proiectului.

Liderul de proiect – Consiliul Județean Caraș-Severin – în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș-Severin, Primăria Orașului Vârșeț și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul de urgență-ADIVEST au pus bazele unui proiect la care s-a muncit doi ani și care prinde contur.

Principalul obiectiv al proiectului este consolidarea capacității operaționale și instituționale a autorităților locale responsabile cu situațiile de urgență, de prevenire a dezastrelor, de atenuare, de prevenirea accidentelor de mediu și de reacție în caz de situații de urgență din aria proiectului – zona transfrontalieră româno-sârbă reprezentată de Caraș-Severin, Timiș și Districtul Banatul de Sud. Proiectul își propune să crească gradul de conștientizare și pregătire a comunităților față de amenințările de mediu  și îmbunătățirea eficienței intervențiilor de urgență.

Bugetul proiectului este de 1.492.546,64 de euro, din această sumă, 1,268,664,64 de euro provin din cofinanțarea prin Programul INTERREG IPA II. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Este un proiect la care am lucrat împreună. S-a început în anul 2017, relativ repede am reușit să depunem acest proiect, a fost o perioadă mai lungă de timp în care am așteptat ca acest proiect să se semneze, să devină finanțabil. A fost semnat, de acum înainte depinde doar de noi cât de repede ne mișcăm astfel încât să implementăm acest proiect care presupune, pe lângă echipamente de intervenție pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Primăria Municipalității Vârșeț, presupune cursuri pentru scafandri, atât din județul Caraș-Severin, cât și din județul Timiș”, a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliul Județean Caraș-Severin.

Partenerii proiectului sunt interesați de un acord de colaborare pe termen lung între state pentru a putea acționa mult mai bine în situațiile de urgență și preveni pagubele materiale și umane.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/