Băile Neptun din Herculane, de la deziluzie la promisiuni de schimbare a legislației. Sau când speranța moare ultima: Donează 5 euro pentru „o baie plină de speranță“!

casinoherculane by sungarden

Situația tristă de la Băile Herculane, în care reprezentanții mai multor organizații și instituții și-au dat mâna pentru a salva de la distrugere totală o clădire de patrimoniu și cu toate astea lucrurile nu se pot mișca așa cum și-ar dori, face ca Guvernul să promită schimbarea legislației. Pas cu pas.  

Printr-un comunicat de presă, reprezentanții Ministrul Culturii și Identității Naționale anunță că au fost constituite grupuri de lucru și analiză pentru modificarea Legii 422/2001 privind protejarea tuturor monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare și pentru monumentele istorice aflate în situații litigioase, precum și pentru elaborarea Codului Patrimoniului.

„Urgentăm schimbarea legislației astfel încât clădiri de patrimoniu care reprezintă o parte importantă a identității noastre naționale să poată fi salvate la timp”, a declarat ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), prin Institutul Național al Patrimoniului (INP), a constatat și el starea gravă a unor obiective monument istoric, inclusiv Băile Neptun, existând o corespondență continuă între INP și autoritățile locale pe parcursul anilor 2017 și 2018. Totodată, în anul 2018, MCIN a aprobat înscrierea în regim de urgență a Băilor Neptun în Programul național de restaurare a monumentelor istorice, pentru realizarea lucrărilor de punere în siguranță.

„Din păcate, finanțarea prin acest program nu poate începe atâta timp cât imobilul este în litigiu, motiv pentru care MCIN a decis inițierea procedurilor de modificare a legislației”, se mai arată în comunicat, reprezentanții ministerului dezvăluind o realitate neștiută până acum, și anume că nu numai terenul de sub Băile Neptun se află în litigiu, ci și imobilul.

Reamintim că în luna februarie a acestui an, Ministerul Culturii și Identității Naționale a anunțat că, având în vedere starea critică a imobilului Băile Neptun din Băile Herculane, s-a luat în calcul modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare și pentru monumentele istorice aflate în situații litigioase. Așa opinia publică a aflat că terenul aferent Băilor Neptun se află în situații litigioase, iar conform extrasului de carte funciară, acesta este grevat de sarcini. Acum aflăm că ministerul a solicitat Institutului Național al Patrimoniului o informare amănunțită în urma căreia aflăm că și imobilul Băile Neptun se află în aceeași situație.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

În aceste condiții, proiectul de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun realizat de Asociația Herculane Project și însușit de Primăria Băile Herculane, care a primit aviz favorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice încă din anul 2017, nu poate fi demarat fără acordul proprietarilor.

Însă tinerii de la Herculane Project nu se descurajează și lansează o nouă campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Băilor Neptun:

„Împreună putem salva Băile Neptun! 5 euro pentru o baie plină de speranță.”

https://www.paypal.me/asociatialocus
Cont Asociatia LOCUS: RO17BTRLRONCRT0421032701, CUI 38615380

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/