Un angajat într-o instituţie publică judeţeană, condusă de pesedişti, îmi reproşează că nu sărim la gâtul unui şef de deconcentrată. Că nu dăm în el, cică directorul ăsta ar fi un nemernic. Îi spun să facă o sesizare către ziar, să ne dea ceva date concrete, ca să avem de unde să pornim o investigaţie. El, lasă că ştiu eu, de ăsta nu vă puteţi atinge! „Ăsta“, întâmplător?, e un om de dreapta, iar reclamantul fără reclamaţie, de stânga.
Mare tupeu pe reclamagiu! Lucrează la stat, pe leafă bună, garantată indiferent cum o freacă acolo. Şi-mi reproşează mie că nu-i luăm gâtul unui şef de instituţie, pe care pesediştii l-ar vrea demult înlăturat, dar nu pot s-o facă! I-am răspuns bugetarului revoltat: Bine, mă, dar de unde să ştim noi că directorul ăla o ia pe arătură? Asumă-ţi, laşule, o sesizare scrisă, semnată! Te-ai învăţat să o freci la rece şi vrei ca noi, fraierii ăştia din presă, pe care-i citeşti fără să dai un leu, să sape pentru tine şi şefii tăi, să facă anchetă din nimic, pentru că tu nu eşti în stare să-ţi asumi un demers civic! Nici măcar o sesizare către noi! Vă e frică, îmi spune căpuşa moralistă! Deci el stă la umbră, nu-i în stare să spună nici măcar neoficial ceva concret despre şeful ăla, dar noi suntem vinovaţi, cei din presă.
Mai zilele trecute, un inginer, întreprinzător pe cont propriu, îmi reproşa că nu lovim suficient de tare în oamenii politici de stânga. Şi-mi dă un nume din Reşiţa. Un nume de tânăr politician care are o firmă – între noi fie vorba, o firmă de trei lei, la început de drum. Dar recunoaşte că el prestează şi pentru firma social-democratului, iar la ultima întâlnire cu acesta, l-a felicitat pentru o acţiune tesedistă la care politicianul participase. I-a spus că a întâlnit doamne încântate până la lacrimi că au primit flori de la tinerii de stânga. Şi că apoi, după ce s-a despărţit de politicianul patron, a râs că fusese luat în serios. Iar inginerul ăsta, cu opţiuni de dreapta, îmi reproşa că noi, presa, nu dăm în nemernicii ăştia de stânga, în tesedistul pe care el tocmai îl periase.
Sincer vă zic, mi-e lehamite! M-am săturat de-atâţia moralişti, care ne cer nouă, jurnaliştilor, să scriem despre toţi şi toate, în timp ce ei trăiesc bine mersi pe spatele sistemului! Nişte profitori care nu au sânge-n instalaţie ne reproşează nouă, presei, că nu vrem să curăţăm societatea de lepre! Mi-e lehamite de moraliştii ăştia! Asta au făcut unii toată viaţa: au trăit pe spatele celor pe care încearcă să-i sape cu mâna altora, iar acum, stând la umbră, au pretenţii de la presă. Pretenţii de lepre!