Băgată la mijloc, între pesediști și liberali, Mihaela Popovici a lăsat spitalul din Caransebeș plin de datorii!

Consilierii județeni PNL îi acuză pe președintele Silviu Hurduzeu și aleșii PSD-PMP că au tăiat din sumele alocate pentru stingerea datoriilor spitalului din Caransebeș în semn de răzbunare după ce Mihaela Popovici n-a mai fost dorită de primarul Felix Borcean!


Liberalii din Consiliul Județean Caraș-Severin au cerut împărțirea în mod echitabil a sumelor pe care primăriile din județ le mai au de primit din cota din impozitul pe venit. Exact așa cum negociaseră în comisiile de specialitate. Numai că amendamentul pesedistului Ioan Crina a schimbat puțin situația. Spitalul din Caransebeș, spre exemplu, a primit mai puțini bani pentru plata arieratelor decât negociaseră consilierii PNL cu cei ai majorității PSD-PMP. PSD a propus cu totul alte sume, a luat brutal de la primăriile liberale, ca să o spunem pe șleau, și a dat la primăriile lor. Suntem total împotrivă, în semn de protest noi ne retragem de la lucrări și constatăm că au o atitudine dictatorială, nu se poate lucra decât în felul lor și cum vor ei. Noi nu suntem de acord cu acest mod de procedură de lucru. Binențeles că vor afecta foarte negativ dacă vorbim de spitalul din Caransebeș, acești bani erau pentru plata arieratelor, adică datorii mai vechi”, s-a revoltat Mircea Teodorescu, liderul Grupului PNL din Consiliul Județean Caraș-Severin. Mult mai versat în astfel de jocuri, liberalul Ioan Cojocariu a intervenit: A fost dat afară managerul, care era de origine pesedistă și pentru asta au sancționat spitalul! Cu alte cuvinte, pesediștii ar fi tăiat din suma negociată inițial pentru spitalul din Caransebeș pe motiv că primarul Felix Borcea n-a mai dorit-o pe Mihaela Popovici. În funcția de manager! Teodorescu a avertizat că el și colegii săi vor trânti de acum încolo toate proiectele care necesită votul a două treimi dintre consilierii județeni. „E un gest de protest. Să voteze PSD-iștii dacă se prevalează de această majoritate, să-și voteze singuri tot ce vor, noi ne opunem categoric! Ei profită de majoritate și fac din asta o dictatură! Vom uza de singura noastră cale de protest, nu vom mai vota hotărârile patrimoniale, să nu mai fim trași la răspundere. E singura chestiune cu care putem sancționa această majoritate!”, a adăugat liderul liberal.


Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, respinge vehement acuzațiile liberalilor. Nu Mihaela Popovici ar fi la mijloc. Și nimeni altcineva! „Nu am mai făcut adrese la primării, am ținut cont de adresele făcute de acestea la începutul anului, iar pentru arierate am solicitat situația UAT-urilor de la Finanțele Publice. Erau două orașe care figurau cu arierate, Caransebeșul și Oravița. Aveau arierate la spilale. Figurau cu arierate comunele Dalboșeț, Bolvașnița, Domanșea și Bozovici. În ședința de plen a fost făcut un amendament prin care se preluau sume de la unele UAT-uri și se alocau către altele. Amendamentul a întrunit majoritatea de voturi. S-a aplicat un algortim în repartizarea acestor sume. Pe unii poate i-a avantajat, pe alții poate i-a dezavantajat. Posibil ca unele UAT-uri să fi semnat între timp alte proiecte pentru care să fie necesare cofinanțări. Consilierii liberali, după ce s-a votat, au părăsit sala de ședință, eu sper însă că vor reveni la sentimente mai bune. S-au împărțit totuși 1,9 milioane de lei! Nu am văzut un proiect de hotărâre al Consiliului Local Caransebeș prin care să fie susținut spitalul din Caransebeș, să fie alocați bani pentru arieratele spitalului. A cădea doar în sarcina Consiliului Județean și spitalul din Caransebeș este deja prea mult. Au fost bani luați nu numai de la primării liberale”, a explicat Silviu Hurduzeu, președintele CJ Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/