Am văzut postat pe Facebook un cupon cu o pensie de 27 de lei (douăzeci și șapte de lei). Din atâția bani pe lună trebuie să trăiască o femeie de aproape 80 de ani. Cât face suma asta în euro? Cinci euro și ceva? Împărțit la 30 de zile să vedeți câți eurocenți îi revin pe zi. Vă spun eu, ăia din Burundi, cea mai săracă țară din lume, sunt boieri pe lângă amărâta asta de femeie!
Sigur, ăia de la Casa de Pensii ne pot spune de ce primește doar atât: că nu a lucrat la viața ei nici măcar o zi în făbrică, că nici la colectiv nu s-a dus să dea cu sapa, că în tinerețe a stat la umbră și a trândăvit toată ziua, că nu i-a plăcut să se trezească cu noaptea-n cap și nici nu s-a gândit că la bătrânețe nu va avea din ce să trăiască. În fine, nu contează motivele reale, care, poate, or fi ținut și de sănătatea ei șubredă ori de faptul că o fi adus pe lume copii mulți, așa cum făceau femeile pe vremuri.
Singurul lucru care mă intrigă ține de neputința mea de a înțelege cum de reușește această bătrână să trăiască cu 90 de bani pe zi, echivalentul a vreo 19 eurocenți? A, înțeleg ce vreți să spuneți, că dacă trăiește la țară, mai are o roșie în grădină, o ceapă, un morcov, un pătrunjel, se descurcă, nu moare de foame. O găină, un ou. Mai împrumută un pahar cu ulei de la vecini, o felie de pâine. Dar dacă stă la bloc? V-ați gândit la asta? Că la banii ăștia de pe cuponul de pensie, cu siguranță nu are nici curent, nici căldură și nici apă. Și nici sprijin de la stat.
Bă, vouă chiar nu vă este rușine? Vouă, ăstora care ne conduceți. Nu vă este frică că vă bate Dumnezeu mâine, poimâine, că lăsați oamenii să trăiască în halul ăsta? Cîțule, înainte să fi declarat cu nesimțire că: mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în programul de guvernare, că punctul de pensie în 2021 e mai mare decât cel de anul trecut, drept pentru care pensiile sunt și ele mai mari anul acesta, ar fi trebuit să te duci pe la bătrânica asta cu pensie de 27 de lei pe lună să fi stat de vorbă cu ea. S-o fi întrebat care e rețeta fericirii de a trăi cu mai puțin de 1 leu pe zi.
Dacă ai fi făcut-o, poate v-ar fi venit, bă, mintea la cap. Dar așa…