Cam de aici pleacă marea păcăleală în societate. În societatea celor de Dreapta. În cea a celor de Stânga, ne naștem și murim nu numai cu șanse egale, dar egali de-a dreptul. În fine, doctrine, ideologii, prosteli pentru a justifica spolierea cetățeanului. Fie el regimul comunist sau liberal. Taxele și impozitele nu au doctrină politică. Și acum să revin la chestiunea cu șansele egale. O pirandă de pe Viitorului 45 din Țerova, cartier superdezvoltat al Reșiței, avea vreo patru, cinci copii cu Ghiță. Om bun la toate, muncitor, dar cam cu darul suptului. Într-o noapte, piranda sa se duce să facă un piși la colțul casei. Din greșeală, scapă și un copil pe țărâna de la colț. Un copil despre care un cretin ideolog de dreapta ar fi spus pe loc că are șanse egale cu copilul născut la Viena de soția unui miliardar. De ce nu vrem oare noi, ca societate, să acceptăm că ne naștem fiecare cu abilități ce pot sau nu fi dezvoltate în timp? Nu putem fi toți Einstein sau, cum plastic se exprimă fotbaliștii, pe teren zece cară pianul și doar unul cântă la el. Am mai moștenit și de la Napoleon chestia cu bastonul de mareșal aflat în ranița fiecărui soldat. Haideți, vă rog, să fim puțin realiști. Copilul ăla scăpat la colțul casei are șansa de a se compara ca viitor cu un alt copil născut într-o familie nu neapărat de boieri, dar măcar normală, de mijloc? De ce continuăm să ne mințim cu nerușinare, ascunzând tarele societății în care trăim? Sau poate nu sunt tare, sunt pur și simplu trasee pe care se înscriu de la naștere viitorii cetățeni. Dacă facem un pic de recurs la istorie, vom descoperi încă din zorii așa-zisei umanități, săraci și bogați, harnici și putori, deștepți și proști, slugi și stăpâni etc. Dar vin inteligenții ăștia și ne spun că toți ne naștem cu șanse egale. Nu pot încheia articolul pentru că îmi vin în minte doar exprimări licențioase. Așa că vă rog pe dumneavoastră să găsiți fraza de final.