Are o statură mică, dar o ambiție cât un munte, iar pentru România, este un erou! A străbătut Dunărea înot de la izvor până la vărsare, iar povestea lui s-a transformat în „SW!M”, filmul pe care îl va aduce luni în fața reșițenilor, împreună cu regizorul Sabin Dorohoi.
89 de zile, transformate într-un record mondial. 2.860 de kilometri traversați înot și un bibliotecar transformat în erou prin propria-i ambiție. Așa s-ar putea rezuma proiectul realizat de Avram Iancu, pe care Sabin Dorohoi l-a transpus într-un film: „SW!M”, un film despre care Sabin spune că te face să râzi și să plângi în același timp. Ideea este susținută chiar de recenta lansare a filmului la București. „E un documentar care surprinde multe stări: de la comedie la dramă și de la suferință la emoție. La București s-a plâns, s-a râs și s-a aplaudat în timpul filmului. A fost primit bine, de un public emoționat. Unii chiar au venit să-l felicite pe Avram cu lacrimi în ochi. A fost o experiență foarte interesantă”, povestește regizorul reșițean pentru Express de Banat.
Eroul Avram Iancu spune despre acest film că „este un documentar de excepție ce surprinde lupta cu bătrânul fluviu, cu propria-mi ființă și cu diversele obstacole neanticipate, întru realizarea unei premiere mondiale. Toți cei care ați trăit emoțiile călătoriei mele (și nu numai) sunteți invitați la această premieră!”
O premieră și un record de care se vor bucura și reșițenii pe marele ecran al Cinematografului Dacia. „SW!M” va fi proiectat luni, 21 mai, de la ora 18.30, iar INTRAREA ESTE LIBERĂ! În sală va fi prezent regizorul Sabin Dorohoi, dar și personajul principal, Avram Iancu. Publicul va putea adresa întrebări, schimba idei și, bineînțeles, va fi timp pentru poze și autografe.
CITEȘTE ȘI: SW!M – povestea eroului care a scris istorie [VIDEO]