Fostul primar al comunei Zăvoi, acuzat că a luat şpagă 47.000 de euro de la omul de afaceri Romeo Dunca, mai are de aşteptat o săptămână până să afle sentinţa Tribunalului Caraş-Severin.
Avocaţii lui Bunei şi ai celor doi copii ai acestuia, inculpaţi şi ei în dosar pentru complicitate la luare de mită, au depus concluziile scrise exact în ziua în care magistratul care judecă dosarul ar fi trebuit să pronunţe sentinţa. Drept urmare, aceştia îşi vor afla pedepsele, la fel ca şi ceilalţi inculpaţi din dosar, angajaţi ai Primăriei Zăvoi, peste o săptămână. “Conform Codului de Procedură Penală, amânarea unei hotărâri într-o cauză penală poate fi amânată într-un termen de maximum 15 zile”, a declarat Rustin Ciasc, președintele Tribunalului Caraș Severin.
Niciunul dintre cei trimişi în judecată în aceeată cauză nu şi-a recunoscut vinovăţia. Denunţătorul Romeo Dunca aşteaptă şi el cu mare interes sentinţa Tribunalului Caraş-Severin, deoarece a solicitat magistraţilor să-l oblige pe Antonie Bunei să-i returneze banii pe care i-ar fi dat cu titlu de mită.