Gigantul american Lockheed Martin organizează în România un centru de pregătire și instruire pentru piloții aparatelor de zbor destinare războiului, nu însă în Caraș-Severin, așa cum s-au tras sforile la Washington!
La un an distanță de la vizita omului de afaceri Gabriel Olariu în SUA, unde a discutat cu oficiali ai armatei americane și ai companiei ce livrează elicoptere de luptă țării noastre despre centrul de instruire pentru personal care să fie la Caransebeș, prim-ministrul României încurajează Lockheed Martin să investească în România.
Premierul Marcel Ciolacu este convins că România are potențialul de a fi un hub cheie pentru investiții americane: „România are potențialul de a fi și un pivot pentru securitatea flancului estic al lui NATO, al Mării Negre, al Balcanilor de Vest, al Ucrainei și nu numai. Pe măsură ce perspectivele noastre economice cresc constant, am încurajat Lockheed Martin să-și extindă operațiunile în România”.
Lockheed Martin se va ocupa în România de organizarea unui centru de pregătire, împreună cu companiile europene și americane din domeniu. Gigantul american va veni în România cu instructori și piloți americani și europeni. Lockheed Martin a înființat un centru de pregătire în România, care va fi primul de acest fel în Europa. Centrul se va axa exclusiv pentru pregătirea piloților de F-16, dar nu este exclus să fie înființate centre și pentru F-35 în Europa. Centrul de F-16 din România va fi amplasat la Baza 86 Aeriană Locotenent-aviator Gheorghe Mociorniță de la Borcea, județul Călărași.
Ceea ce spune acum Ciolacu seamănă izbitor cu ceea ce spunea, în octombrie 2022, la întoarcerea din SUA, în exclusivitate pentru Express de Banat, omul de afaceri Gabriel Olariu, cel care administrează aeroportul din Caransebeș. „Am fost într-o vizită de două săptămâni la Washington. Am avut onoarea să fiu invitat să fac parte din echipa New Strategy Center la câteva evenimente foarte importante organizate împreună cu CEPA, Centrul European de Analiză și Politici și cu York Town Institut, două organizații de referință la Washington care încearcă să analizeze și să pună accentul pe Marea Neagră în mod deosebit și apoi pe importanța Mării Negre în România, care este un actor-cheie. Aeroportul Caransebeș a devenit și mai important în urma declanșării conflictului din Ucraina, o să avem probabil surprize plăcute în legătură cu rolul pe care îl va juca aeroportul din Caransebeș, Caransebeșul în general, în noua configurație geopolitică din zona Mării Negre. Una dintre întâlnirile pe care le-am avut în Statele Unite au fost la o mare companie de avioane care și-a exprimat interesul ca în viitorul foarte apropiat, pentru că au contract cu România și vor livra elicoptere pentru România, centrul de instruire pentru personal să fie la Caransebeș.”, dezvăluia atunci Gabriel Olariu.
De atunci s-au întâmplat multe. Americanii s-au mișcat repede, permisul de aterizare pentru Banat Airport Caransebeș a întârziat. Olariu n-a primit finanțare pentru modernizarea și extinderea pistei, iar mai noi e somat să scoată banii pentru a plăti datoriile istorice, moștenite de la investitorii de carton, altfel e obligat să decoleze oriunde dorește!
CITEȘTE ȘI:
Aeroportul Caransebeș, pe noua hartă geopolitică a lumii, configurată la Washington!