Reșița a pregătit două centre de vaccinare anticoronavirus unde cărășenii să se poată imuniza cu serul AstraZeneca. Deși miercuri s-a dat startul programărilor, în județul Caraș-Severin nu a ajuns până acum nicio doză din acest vaccin.
Miercuri, 10 februarie, în România s-a dat startul înscrierilor pentru vaccinarea anti-COVID-19, cu serul AstraZeneca. Printre cele 180 de centre unde se va folosi acest tip de vaccin se află și două din Reșița. Este vorba despre sălile de sport de la Școala Gimnazială „Mihai Peia” și de la Colegiul Economic al Banatului Montan. În mod normal, și aici ar trebui ca startul campaniei de vaccinare să se dea luni, 15 februarie. Până la această dată, județul Caraș-Severin nu a primit însă nicio doză de vaccin de la AstraZeneca.
„Vaccinul nu a sosit încă, dar cetățenii sunt invitați să se înscrie pe platforma națională pentru programări la vaccinare cu vaccinul AstraZeneca. Acesta este recomandat persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. Se pot vaccina inclusiv persoanele din faza II. Ministerul Sănătății a schimbat strategia de vaccinare, cel puțin până în luna martie, urmând ca, în ce a mai rămas din luna februarie, să fie vaccinate persoanele de peste 65 de ani și cele cu boli cronice. Dar pentru vaccinul AstraZeneca se pot programa și celelalte persoane din domenii-cheie sau cele care se încadrează în etapa a doua de vaccinare.”, ne-a transmis Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin.
România a primit două tranșe de vaccin de la AstraZeneca. În transportul de duminică, 7 februarie, 81.000 de doze de vaccin au fost trimise spre Cluj, Craiova, Iași și Timișoara. Mai precis, 23.400 de doze au ajuns la Centrul Regional de Depozitare Cluj, 15.300 la Craiova, 25.200 la Iași și 17.100 de doze la Centrul Regional de Depozitare Timișoara.
Astăzi a venit un al doilea transport de vaccinuri de la AstraZeneca, 92.400 de doze, însă niciuna nu va ajunge la Centrul de la Timișoara. Ele vor fi împărțite de București, Brașov și Constanța.
DSP Caraș-Severin a primit în schimb astăzi încă un lot de vaccinuri de la Pfizer și de la Moderna. Este vorba despre 1.340 de doze, distribuite astfel:
Din lipsă de vaccin, și centrul de la sala de sport a Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița stă închis. Aici s-au efectuat în total 570 de imunizări.