La peste 550 de milioane de lei se ridică bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin în 2026. Cea mai mare parte din sumă merge către dezvoltare. Consilierii...
Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost găsit decedat, luni dimineață, într-o clădire dezafectată aflată în apropierea stației CF Reșița Nord. Oamenii...
Patru obiective școlare și de agrement, aflate în prezent în administrarea statului, sunt vizate pentru preluare de Primăria Reșița, care vrea să le reabiliteze și...
Elevi din trei județe au urcat sâmbătă pe scena Festivalului „Drag mi-i graiul bănățan”. Recitările în grai autentic, cântecele și dansurile populare au adus în...
În 14 comune din Caraș-Severin nu există niciun medic de familie. La nivelul județului, deficitul este de aproximativ 30%. Alarmant este că 40% dintre medicii...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, anunță că două treimi din bugetul instituției aferent anului în curs va merge către dezvoltare și o treime către...
Administrația locală din Măureni continuă lucrările de reabilitare a celor două cămine culturale din comună. Pentru ambele obiective, investiția se apropie de un milion de...
Lucrările pe trei șantiere abandonate din Bocșa au fost reluate de curând. Reprezentanții administrației locale speră ca investițiile să fie finalizate până la finalul anului....
Președintele AUR Caraș-Severin, Samuel Miclău, a catalogat decizia președintelui României, Nicușor Dan, de a nu chema formațiunea condusă de George Simion la consultările pentru formarea...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost reținut de polițiștii cărășeni după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, pe DN...
Primăria Reșița pregătește demararea lucrărilor de asfaltare în localitățile aparținătoare municipiului, primul cartier vizat fiind Moniomul, unde au început deja primele intervenții. Deocamdată, s-a asfaltat...
Vicepreședintele PSD, deputatul Silvia Mihalcea, dă vina pe fostul premier Ilie Bolojan pentru declinul economic al României. „România are în prezent cea mai mare rată...
Criza politică din România, generată de căderea Guvernului Bolojan, ar fi putut fi evitată, este de părere președintele USR Caraș-Severin, deputatul Andrei Plujar. Liderul USR...
Președintele AUR Caraș-Severin, deputatul Samuel Miclău, a declarat astăzi, într-o conferință de presă susținută la Reșița, că formațiunea condusă de George Simion este pregătită să...
Municipalitatea de pe Bârzava se pregătește să demareze lucrările de modernizare a străzii G.A. Petculescu, afectată serios de intervențiile la rețelele de utilități și de...
Reabilitarea celui mai mare liceu din Bocșa avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții administrației locale estimează că până la finalul verii lucrările vor fi finalizate în...
Școala gimnazială din Măgura ar putea intra într-un amplu proces de modernizare, după ce Primăria Bocșa a depus o cerere de finanțare pentru atragerea de...
Municipalitatea discută cu Artrom Steel Tubes preluarea pasajului CSR, însă doar după ce acesta va fi reabilitat de proprietar. Primarul Reșiței, Ioan Popa, a anunțat...
Primăria Reșița continuă implementarea proiectelor promise pentru modernizarea cartierului Govândari. După demararea lucrărilor de reabilitare în zonele Catanga și Parcul Tricolorului, intervențiile au început, deși...
Deputatul social-democrat Marius Isac a votat la vedere moțiunea împotriva Guvernului Bolojan. Parlamentarul nu s-a lăsat înduplecat de mesajul transmis în urmă cu numai câteva...
După căderea Guvernului Bolojan, prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, Ioan Popa, este de părere că PNL ar trebui să treacă în opoziție și să lase PSD să-și...
Pompierii din Caraș-Severin continuă și astăzi lupta cu flăcările pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată și fond forestier izbucnite zilele trecute. Sunt încă...
Lucrările de amenajare a noii alei de promenadă pe malul Bârzavei și a celor șase pasarele metalice avansează într-un ritm susținut. Primarul Ioan Popa spune...
Primăriile din Caraș-Severin au primit mai puțini bani anul acesta pentru întreținerea și repararea drumurilor. Consilierii județeni cărășeni au aprobat, în ședința de săptămâna trecută,...
Moldova Nouă găzduiește, în perioada 9 – 10 mai, „Târgul de Primăvară”, eveniment organizat pe faleza Dunării, cu produse locale, momente artistice și activități pentru...
Două incendii de vegetație izbucnite la interval de doar două zile pun la grea încercare forțele de intervenție din Caraș-Severin. Flăcările au cuprins zeci de...
Este apelul deputatului USR Andrei Plujar către parlamentarii cărășeni de la PSD, AUR și POT, care, prin votul lor, pot influența decisiv soarta Guvernului condus...
După cinci ani în care proiectul de modernizare a Sălii Polivalente din Reșița a stagnat la Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Caraș-Severin a decis...
Liberalii strâng rândurile în jurul premierului Ilie Bolojan, cu două zile înainte de votul asupra moțiunii de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului....
De vineri, pompierii din Caraș-Severin acționează în zona localității Ilova, aparținătoare comunei Slatina-Timiș, pentru stingerea unui incendiu de vegetație care s-a extins rapid și la...
La sfârșitul lunii martie, rata șomajului înregistrat la nivelul județului Caraș-Severin a fost de 2,27%, potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM)....
Opt centre de agrement, cândva pline de elevi, sunt astăzi închise și degradate. Deși autoritățile caută soluții, lipsa cadrului legal amână orice șansă de redeschidere...