Școli cărășene cu promovabilitate sub 30%, chiar sub 20%, la Evaluarea Națională! Nemulțumire maximă în birourile Inspectoratului!

petru belciu (1)

Toți directorii de școli din județ au primit calificativul „foarte bine”! La Evaluarea Națională, Caraș-Severinul e penultimul în România!

Prima reacție de la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin după ce Banatul Montan s-a situat din nou printre județele cu cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională a venit de la inspectorul școlar general adjunct Petru Belciu. Acesta garantează că rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi analizate în detaliu.

„Nu suntem deloc mulțumiți, este un moment dificil pentru noi. Vom analiza în perioada următoare, împreună cu inspectorii de specialitate și cu directorii unităților de învățământ, ceea ce s-a întâmplat. Nu ne mulțumește acest procentaj. Sunt unități de învățământ în județ care au avut 92 – 95% grad de promovabilitate, suntem mândri de ele, dar și școli care au avut promovabilitate sub 30% sau chiar sub 20%, iar asta ne nemulțumește maxim”, a declarat Belciu pentru expressdebanat.ro,

Rezultate slabe, dar directori cu calificativ „Foarte bine”

Întrebat dacă rezultatele slabe pot influența evaluarea profesorilor și a directorilor de școli, inspectorul școlar general adjunct spune că legislația permite acest lucru.

Sigur că da. Avem instrumente, avem pârghii. Nu știm momentan care vor fi acelea. Vom avea o ședință cu directorii și vom discuta și aceste aspecte. Noi putem evalua directorii, însă nu și profesorii. Pe profesori îi evaluează unitatea de învățământ, dar, bineînțeles, dacă sunt rezultate scăzute, nu vor putea să ajungă la calificativul «foarte bine», a explicat Petru Belciu.

Totuși, întrebat cum au fost evaluați directorii după rezultatele de anul trecut, când județul s-a aflat tot printre ultimele din țară la Evaluarea Națională, reprezentantul ISJ susține că aceștia au primit calificativul maxim.

„Din ceea ce știu eu, toți directorii au primit calificativul «Foarte bine». Nu știu să fi fost calificative diminuate”, a mai spus inspectorul școlar.

Pentru rezultatele slabe ale elevilor, reprezentanții ISJ Caraș-Severin invocă mai multe cauze: „Sunt generații și generații. Sunt multe familii în care părinții sunt plecați în străinătate, iar copiii sunt crescuți de bunici. Poate e nevoie de mai multă implicare, atât din partea elevilor, cât și din cea a profesorilor, deși colegii noștri au fost implicați în programe de perfecționare”, spune Petru Belciu.

În același timp, inspectorul susține că, în ultimii ani, s-a încercat recuperarea decalajelor și menținerea elevilor în școală. Potrivit acestuia, 62 de unități de învățământ din județ implementează Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, iar elevii au beneficiat, printre altele, și de ore remediale la limba română și matematică.

Pași s-au făcut. Au fost multe activități remediale și, la volumul de activități desfășurate, cred că ar fi trebuit să fim mult mai sus”, a conchis reprezentantul ISJ.

E deja tradiție!

Rezultatul învățământului cărășean la Evaluarea Națională din acest an nu reprezintă o surpriză. O analiză realizată de edupedu.ro, pe baza datelor publicate de Ministerul Educației, arată că județul Caraș-Severin se află de ani buni printre județele cu cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională. Pe media perioadei 2021 – 2026, județul ocupă locul al patrulea la nivel național în ceea ce privește ponderea mediilor sub 5, cu 30,3%, după Călărași, Teleorman și Vaslui.

În acest an, situația s-a înrăutățit. 33,2% dintre candidați au obținut medii sub 5, ceea ce plasează Caraș-Severin pe locul al doilea de la coadă în clasamentul național, după Călărași. Față de 2025, când procentul mediilor sub 5 a fost de 23,8%, județul înregistrează și cel mai mare regres din țară: o creștere de 9,4 puncte procentuale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/