Aura Danielescu: „În 27 de ani în învățământ nu am văzut aşa degringoladă”

Aura Danielescu a ocupat funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş aproximativ opt ani, iar acum candidează din partea PSD la funcţia de consilier judeţean.

Care sunt calităţile pentru care PSD v-a nominalizat să candidaţi la CJT?

PSD m-a valorificat şi chiar a transmis un mesaj că se doreşte schimbarea. În felul acesta sunt trimişi spre consilii judeţene, primării, consilii locale, oameni care într-un fel sau altul au câştigat o experienţă prin munca şi activitatea lor. Am fost un om corect şi plec spre Consiliul Judeţean cu dorinţa de a fi aleasă de cetăţeni, asigurându-i în acest demers de corectitudine, de transparenţă şi muncă în echipă. Sunt convinsă şi din mesajele oamenilor, din aprecierile pe care le primesc în fiecare zi de la ei, că a crescut aprecierea lor nu numai pentru mine ca persoană, ci şi pentru Partidul Social Democrat, prin alegerile pe care acesta le-a făcut.

PSD susţine femeile pentru funcţii publice, dar nu este şi cazul celorlalte partide, care consideră că bărbaţii au întâietate.

La Consiliul Judeţean în primele zece locuri suntem două doamne. Uitându-mă pe listele celorlalte partide, chiar m-am îngrijorat la un moment dat că vom fi singure acolo. Indiferent cât de multe mandate îşi doresc cei din Opoziţie să obţină, consider că nu au aceeaşi formă de respect pentru femei, nu le pun pe acelaşi tip de egalitate, nu consideră că şi ele îi pot reprezenta ca bărbaţii.

Cu ce gânduri aţi pornit pe acest nou drum?

La finalul participării mele la o emisiune locală, când încă nu eram schimbată din funcţie, jurnalistul respectiv mi-a spus că este păcat ca o persoană cu experienţa mea să nu facă parte din administraţia publică locală. Mi-a mai spus că nu se aştepta ca emisiunea să aibă un asemenea succes şi să fie vizualizată de aşa mulţi oameni. În momentul acela, m-am gândit că nu ar strica să reflectez la acest aspect, mai ales că eu am lucrat cu cei din administraţia locală indiferent de partid. Dacă voi ajunge la Consiliul Judeţean voi lupta pentru a promova educaţia, pentru a schimba câte ceva, pentru a lucra în echipă.

Cum merge campania? Aţi vorbit cu oamenii, care este părerea lor?

Este atipic ce se întâmplă în această campanie electorală. Sigur, am trecut prin mai multe campanii electorale, dar niciodată nu am fost la fel de implicată ca acum. Ne este greu că nu ne putem apropia de oameni foarte mult, ne este greu că nu putem transmite mesajul cum ne-am dori. Ne bazăm pe presă, pe emisiunile televizate, însă atâta timp cât de la un nivel foarte înalt este o îndoctrinare, un mesaj de revoltă, un mesaj prin care oamenii sunt îndemnaţi să aibă o imagine negativă, încărcată de răutate, chiar m-am gândit la începutul pandemiei că Dumnezeu ne va face mai buni în această perioadă, că ne-a dat să trăim nişte luni nu tocmai bune pentru noi, cred că ar fi trebuit cu toţii să învăţăm ceva din asta.

Ar fi trebuit să fim mai buni, mai respectuoşi, mai deschişi, mai apreciativi, dar culmea este că statul în casă şi lunile petrecute departe de mediul în care puteam socializa şi puteam împărtăşi lucrurile pe care le împărtăşeam înainte, pe mulţi dintre oameni i-a făcut să preia mesajele politicienilor pe care nu cred neapărat că îi apreciază, ci pe care îi aud în aceste zile. Dar pot să spun că PSD a câştigat mult în ultimele săptămâni deoarece mesajul a început să fie altfel din partea oamenilor, aceştia pot să facă diferenţe şi comparaţii. Nu mergem în direcţia corectă. Sunt de 27 de ani în învăţământ, am văzut mulţi miniştri ai educaţiei, dar ceea ce se întâmplă acum, degringolada, deruta, teama, frica, mi se pare că ne-am întors cu mulţi ani în urmă.

Cei aflaţi acum la guvernare ar trebui să se gândească la faptul că sunt plătiţi de noi, cei care mergem la lucru. Ar trebui să spunem STOP, să ne opunem unei bătăi de joc. Ne pregătim de iarnă, de acele viroze specifice şi impresia mea este că la Ministerul Educaţiei a început să se lucreze efectiv la 1 septembrie. Cred că aceeaşi părere o au şi colegii mei chiar dacă nu au curaj să o spună. Se ascunde faptul că părinţii duc greul, că în cele mai multe unităţi de învăţământ au sprijinit părinţii începerea anului şcolar pentru că ei sunt primii care se preocupă de starea de sănătate a copiilor lor şi au fost dispuşi să investească, să cureţe şi să ajute ceea ce nu este normal deoarece vorbim despre un învăţământ gratuit, dar ascundem aceste lucruri şi ne ascundem în spatele unei ineficienţe totale. Or, doamna ministru este şi dirigintă, a profitat de o lacună legislativă pentru că nu i-a trecut nimănui prin minte, niciunui legiuitor de-a lungul timpului, că un ministru ar putea să se ducă la catedră în aceeaşi perioadă în care ocupă funcţia de ministru al Educaţiei.

Ţara arde şi ar trebuie ca dumneai să ne fie un exemplu, nu să o aşteptăm să iasă de la orele de dirigenţie şi de la celelalte pe care le-a primit. Deşi în lege scrie că directorii nu pot să devină diriginţi la clasă pentru că sunt prea ocupaţi, iată că pentru ministrul Educaţiei nu s-a făcut această precizare şi dumneai profită de acest vid legislativ şi a preluat clasa a V-a cu maximă mândrie, întorcând spatele unei ţări întregi.

Care credeţi că sunt greşelile făcute la începerea noului an şcolar?

În primul rând, a pornit de la ideea că este complet descentralizată întreaga activitate şi că puterea revine autorităţii locale şi unităţii de învăţământ. Nu este aşa! Descentralizarea în sine ar fi trebuit să ajungă în contextul în care o unitate de învăţământ să poată analiza situaţia din şcoală, să-şi dea seama exact care este infrastructura, partea materială, partea umană şi să poată decide dumnealor în şcoală. Asta înseamnă descentralizare.

Dar în momentul în care vii cu trei scenarii, fără posibilitatea de a combina ceva, deşi legislaţia îi permite unui director de unitate de învăţământ să reducă programul de curs, să se adapteze la ceea ce poate să ofere pentru a-i proteja mai mult pe copii, ministrul Educaţiei nu doreşte să se vadă nimic rău, nu doreşte să se vadă decât frumosul şi binele.

Doamna ministru trebuia să ia o gură de aer profundă şi să ne lase să ne pregătim şcolile aşa cum putem noi, să se fi preocupat să ne ajungă nişte bani de la Guvernul României, să trimită acele sume care s-au economisit de la costul neprezentării la şcoală, însă în contextul în care sume de bani nu avem, ni se impune dictatorial să alegem o variantă, se merge pe principiul verificăm, controlăm, taxăm pentru ceea ce nu este bine făcut, cred că nu aşa se conduce o ţară, un minister al Educaţiei.

Eu nu sunt un om comod, dacă m-a deranjat ceva am spus chiar dacă era vorba despre clasa politică din care fac parte. Mi se pare că este un drept câştigat de-a lungul timpului şi până la urmă de aceea au murit atâţia oameni la Revoluţie ca noi să avem această libertate.

La ce ne expunem dacă mergem la şcoală? Sunt în siguranţă elevii, profesorii şi părinţii? S-a lucrat la acest lucru? Un părinte îşi poate trimite copilul la şcoală fără strângere de inimă?

Nu cred că se poate întâmpla lucrul acesta. Tocmai de aceea am spus că în loc ca ministrul Educaţiei să facă atât de multe hârtii şi să fie preocupată de lucruri nefireşti şi complicate excesiv putea să gândească într-un mod mult mai lejer. Noi suntem obligaţi prin meseria pe care ne-am ales-o să ne preocupe copilul din faţa noastră, starea lui de sănătate.

Cu nimic nu ne ajută o procedură prin care îl învăţăm pe copil că la fiecare cinci minute iese o altă clasă la toaletă. N-am făcut altceva decât să creăm panică, să primim în şcoli nişte elevi robotizaţi, care stăteau speriaţi în bănci de grija pe care le-o poartă cei de acasă, nu văd cum am putea să ne relaxăm în această perioadă şi să începem şcoala aşa cum trebuie.

Materia nu a fost cu nimic adaptată, nu s-a gândit nimeni că atâta timp cât lucrăm şi la şcoală şi online, materia ar fi trebuit pentru acest an şcolar uşor adaptată, să avem o siguranţă că ne adaptăm, noi, dascălii, şi că se adaptează şi copiii. Important e să lucrăm la partea emoţională a acestor copii, să ne gândim că ei vin după luni de zile de restricţii, în care grija părinţilor pentru ei a fost excesivă, n-au fost la şcoală, n-au socializat. Sunt lucruri pe care noi ar trebui să le avem în vedere în acest moment.

Care este mesajul dumneavoastră pentru alegători?

Sigur că pentru mine ar fi o onoare să fiu votată. Consider că merit votul cetăţenilor, merit să fiu învestită cu această încredere pentru că sunt un om obişnuit, vin din mediul rural, mă pot adapta uşor oricărei situaţii. Sunt un om corect, sunt un om care am încercat din răsputeri şi am reuşit ani de zile să dovedesc transparenţă decizională în munca pe care am desfăşurat-o, corectitudine, şi dacă mă veţi trimite în Consiliul Judeţean şi dacă mă veţi mandata să vă reprezint, nu vă voi întoarce spatele niciodată, voi fi acolo pentru dumneavoastră, pentru toţi.

Atât pentru cei care au o legătură cu mediul educaţional dar nu numai. Vin de la sat, voi fi vocea atât a celor de la sat cât şi a celor de la oraş dacă dumneavoastră doriţi acest lucru. Sunt o persoană publică, răspund mereu solicitărilor venite din partea cetăţenilor şi pot să justific lucrurile pe care le fac atât pe cele bune cât şi pe cele mai puţin bune şi imediat să mă corectez. Sunt un om al adevărului şi pentru aceasta consider că aş merita votul dumneavoastră, desigur că decizia vă aparţine, dar eu vă voi reprezenta cu succes.

(E)

(Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Timiș
Executat de SC NATCOM PRESS SRL
Cod mandatar financiar: 21200019)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/