Augustin Lazăr, la Timișoara: „Transmit tinerei generații de procurori acest premiu «Speranța» și un Minister Public independent”

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a ridicat Premiul „Speranța”, acordat de Societatea Timișoara. Evenimentul a avut loc astăzi, la Universitatea de Vest din Timișoara, unde Lazăr a participat și la o dezbatere pe teme de justiție, „În apărarea justiției independente: procurorii în alertă”.

„Cred că merită tânăra generație de procurori și, când am primit acest premiu, m-am gândit la colegii mei care au nevoie de o încurajare. La colegii care au muncit și au rezolvat aceste dosare istorice; la Timișoara sunt privite aceste eforturi la maniera favorabilă”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr, după ce i-a fost înmânat Premiul „Speranța” al Societății Timișoara.

A făcut referire la dosarul Revoluției, care a fost finalizat la începutul acestei luni de către o echipă de procurori condusă de Cătălin Bițu, prezent și el la dezbatarea pe teme de justiție de la Universitatea de Vest din Timișoara „În apărarea justiției independente: procurorii în alertă“. Cătălin Bițu a lucrat mai bine de 2 ani și jumătate la dosar.

gif card de energie dacus 1000x100

„Am semnat rechizitoriul Revoluției, mă simt bine aici, acasă, sunt timișorean, născut în Timișoara. Aș vrea să vă povestesc că în 20 decembrie 1989, alături de tata și alți 150.000 de timișoreni, am îngenuncheat și am spus Tatăl Nostru. Am memorat acel moment și iată ca soarta a făcut ca eu să soluționez dosarul Revoluției (…). Ne-am ocupat de perioada de după 22 decembrie, au fost reținute conduitele tuturor factorilor de decizie înainte și după 22 decembrie, am stabilit în opinia mea cine se face vinovat de crimele de dinainte de 22 și după 22 decembrie (…). Este un dosar unic, l-am perceput așa, l-am tratat ca pe un dosar unic, un moment istoric unic, de o complexitate ieșită din comun. Mi-a plăcut să lucrez pe acest dosar, am lucrat cu pasiune, am dat tot ce am avut mai bun”, a declarat Cătălin Bițu.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat despre dosarul Revoluției că în scurt timp rechizitoriul va fi public. „În câteva zile sperăm ca rechizitoriul va putea fi armonizat, pentru sunt niște interdicții (GDPR). De îndată ce vor fi armonizate datele, fiind de mare interes public, va fi prezentat. Au fost 862 de morți și 2000 de răniți și se impunea un efort major pentru a da explicație pentru aceste evenimente tragice”, a mai adăugat Augustin Lazăr.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/