Au uitat o bucată de drum. Acum, reşiţenii dau în gropi!

O bucată de câţiva zeci de metri pătraţi a rămas neasfaltată la sensul giratoriu de la Intim din Reşiţa. Lucrătorii de la drumurile naţionale au astfaltat podul, dar nu şi legătura cu oraşul.

“Stop. Dai în gropi! Circulă cu atenţie şi ai grijă să nu îţi strici maşina!” Parcă asta au vrut să le transmită şoferilor aflaţi în trafic poliţiştii de la rutieră aflaţi ieri după-amiază în sensul giratoriu de la Intim. Că de dat în ditamai groapa rămasă după marea asfaltare de zilele trecute nu se putea să nu dea orice autovehicul care se înscria spre cartierul Govândari sau făcea sensul să intre pe strada Muncii… ori, pur şi simplu, a întors la giratoriu pe celălalt sens de mers!

Administraţia publică locală cunoaşte foarte bine situaţia, au demonstrat ieri consilierii locali, primarul, dar şi viceprimarul, care au dat şi ei prin gropile amintite. Edilul Mihai Stepanescu a precizat că i s-a adus la cunoştinţă de la Drumurine Naţionale că nu există bani de modernizare, ci doar de reabilitare, adică de cârpeli, iar în zona Intim muncitorii nu au terminat lucrarea. „Aveţi mare dreptate, acolo n-au terminat. În şedinţa de mâine (astăzi, 1 octombrie – n.r.), mi-am notat problema, voi discuta să termine ce suprafaţă mai e, câţiva zeci de metri pătraţi în care ne rupem maşinile. Şi mai e nevoie să mai intervină cu un rând de borduri înspre Timişoara“, a spus Stepanescu.

Până la cârpeala zonei, mai ales că de mâine se anunţă ploi şi vreme rece, şoferii trebuie să rabde tânguiala maşinii de câte ori trece peste porţiunea neasfaltată!

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647826202028″]


Comments

  1. Razvan says:

    La intim nu e sens giratoriu, e intersectie cu circulatie dirijata.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/