Fetele de la CS Negrea au câştigat cu 2-1 pe terenul Viitorului Reghin în ultimul meci din stagiunea 2011-2012 a Ligii I de fotbal şi au încheiat sezonul pe locul opt în clasament.
Elevele lui Alin şi Doru Negrea au trecut repede peste duşul rece din meciul cu campioana Olimpia Cluj şi s-au întors cu toate cele trei puncte din deplasarea de la Reghin. Golurile formaţiei reşiţene au fost marcate de una din cele trei perle negre venite din Camerun, Christine Manie, în minutele 21 şi 90.
„Sunt foarte mulţumit de partea a doua a campionatului. Acum aşteptăm sosirea celor trei fete din Nigeria, pentru că, după cum am mai spus, vreau să facem o echipă puternică la Reşiţa. Nu vor fi singurele transferuri, pentru că vor mai veni şi jucătoare din campionatul intern, cu care ne-am înţeles deja”, a declarat antrenorul Alin Negrea.