Au mai rămas opt zile!

De astăzi, se pot depune contestații, în cazul în care sunt incompatibilități la vreunul dintre candidații aflați pe listele depuse. Ieri a fost ultima zi de depunere a candidaturilor la Birourile Electorale Locale și Județean. Din data de 11 mai, aceștia încep oficial „lupta”! Cel mai bun candidat din scrutinul electoral va fi desemnat câștigător pe data de 10 iunie.

Spațiile de afișaj din oraș trebuie stabilite, astfel că, membrii de partid se pregătesc cu afișe electorale și flyere, însă materialul electoral poate fi lipit numai în locurile autorizate. Polițiștii locali au obligația să supravegheze modul în care luptă partidele politice și, dacă acestea, o fac corect. Asta, cel puțin la nivel de lipit afișe!

Potrivit calendarului electoral, următorul pas este Completarea Biroului Electoral de Circumscripție, cu reprezentanții partidelor politice. Acest lucru se întâmplă pe data de 09 mai. De asemenea, până pe data de 10 mai, cel mai târziu, se stabilesc cu exactitate locurile de afișaj, iar din 11 mai începe oficial campania electorală, care se încheie pe 09 iunie, la ora 07.00.

De asemenea, cel mai târziu până la data de 11 mai 2012, la prefectul de Caraș-Severin trebuie să ajungă o listă cu ordinea pentru înscrierea pe buletinele de vot a listelor de candidați