Cer statului, degeaba, să preia ruinele lui Gruia Stoica!

casinoherculane by sungarden

Cei care au investit în zona Văliug-Semenic sunt revoltați pe problema celor 3 ruine de pe versant, care îi aparțin omului de afaceri acuzat că ar fi trucat o licitație în urmă cu câteva luni. Asta, mai ales în contextul în care statul stă cu mâinile în sân și nu poate face nimic.

Investițiile de milioane din zona montană pălesc în fața ruinelor care strică tot peisajul stațiunii Semenic și îi deprimă pe turiști, care pleacă cu un gust amar din weekend sau concediu. Oamenii de afaceri s-au săturat de neputința afișată de oamenii politici, care întârzie să ia măsuri împotriva acelora care și-au bătut joc de patrimoniul județului, dar nu numai.

,,La Herculane, un singur om de afaceri a distrus stațiunea, dar și pe Muntele Semenic sunt trei ruine. Chiar și în centrul Reșiței se află una. Ar trebui să fie date legi, prin care statul să le ia clădirile în cazul în care acestea se degradează”, a spus cel mai bogat om din Caraș-Severin, Ioan Popa, la întâlnirea ministrului Grapini cu oamenii de afaceri din județ.

Ministrul fuge de responsabilități
Deși va părăsi funcția pe care o deține în prezent în favoarea unui scaun confortabil la Bruxelles, Maria Grapini le-a explicat oamenilor de afaceri că există un proiect de lege care ar urma să oblige proprietarii să își îngrijească clădirile.

Potrivit documentului, fără nicio valoare în momentul de față, cei care dețin imobile cu destinație de hoteluri vor primi amenzi zilnice în cazul în care nu le reabilitează. În acest fel, în contul sancțiunilor, statul român ar putea intra din nou în posesia clădirilor înstrăinate de guvernările anterioare. Într-o situație similară se află și cele trei hoteluri de pe Muntele Semenic, dar și mai multe clădiri de patrimoniu din stațiunea Băile Herculane. Nici municipiul reședință de județ nu este străin de situație, SC Turist Semenic SA, tot prin Gruia Stoica, deținând hotelul din centrul orașului.

,,Proiectul a trecut deja de comisii și sunt curioasă dacă documentul va fi aprobat”, a spus ministrul, fără să aibă vreo certitudine că parlamentarii, aflați la putere sau în opoziție, îi vor susține actul normativ.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Cert este că răspunsul pe care l-a dat nu i-a mulțumit pe cei care au investit milioane de euro în zona montantă. Asta, pentru că inițiative de acest gen au existat și în trecut, fără să se concretizeze în favoarea turismului local.

Trebuie menționat faptul că Ioan Popa a fost însoțit la întâlnirea cu ministrul de mai muți proprietari de pensiuni și operatori de turism din zona montană.

 

 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/