Au fost demarate lucrările de extindere a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara! Proiect în valoare de peste 8 milioane de euro

Peste opt milioane de euro vor fi investiți la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Unitatea sanitară se va extinde, iar lucrările au fost deja demarate.

Vor fi amenajate două corpuri de clădire. Corpul A are regimul de înălțime P+2. La parter va exista o sală de așteptare cu recepție, o zonă destinată internării și externării pacienților și o zonă cu cabinete de investigații și tratament. Aici va fi amenajată și o sală de tratament pentru bronhologia intervențională și un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive.

La etajul întâi vor fi amenajate mai multe saloane cu două paturi și grup sanitar propriu, dar și câteva spații medicale. Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sală de conferințe, o sală de curs și câteva grupuri sanitare.

 „Din păcate, până acum Spitalul <<Victor Babeș>> a fost considerat întotdeauna ca fiind cenușăreasa sistemului medical din Timișoara. Această clădire, corpul A, ce se ridică în curtea unității sanitare, va fi amenajată la cele mai înalte standarde. Practic, vorbim de o relocare a ambulatoriilor de specialitate din Secția de Pnenumologie, dar și amenajarea a 13 saloane cu câte două paturi pentru pacienții incluși în programul de recuperare respiratorie. Cu ocazia asta, reducem și numărul de paturi din saloanele din clădirea veche a spitalului, unde, după cum se știe, există încăperi cu 8-10 paturi”, a spus prof. univ. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.

Tot în corpul A de clădire va fi instalat și echipamentul de ecografie transbronșică destinat realizării de biopsii ganglionare, procedură ce înlocuiește intervenția chirurgicală la pacienții cu neoplazii pulmonare.

„Utilajele firmelor Constructim SA și Zitico SRL, cei care au câștigat licitația, lucrează de mai bine de o săptămână. A fost turnată o parte din fundație, iar acum este <<legat>> fierul. Timpul este destul de scurt. Potrivit contractului, cele două clădiri, corpurile A și B, trebuie predate în 24 de luni”, a mai spus Cristian Oancea.

Corpul B, care este o construcție fără etaje și este legat de corpul A. Va avea spații pentru tratament, o sală de mese, o zonă de odihnă, dar și birouri pentru medici și asistente.

„Vrem să amenajăm o bază de tratament dedicată recuperării pacienților cu afecțiuni respiratorii, dar vom avea și o sală de kinetoterapie, una de hidroterapie, o saună și o încăpere cu aerosoli”, a explicat managerul unității sanitare.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro, bani alocați din bugetul local al Primăriei Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/