Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici, îi asigură pe iubitorii sporturilor de iarnă că vor putea ajunge în condiții civilizate pe Muntele Semenic!
Un adevărat calvar, tronsonul de drum Prislop – Semenic s-a bucurat în ultima vreme de intervenții, astfel că, astăzi, nu mai există nicio groapă. Nu s-au făcut lucrări ample, ci doar reparații și asta pentru că situația juridică a drumului spre Semenic este în continuare pe cât de încâlcită, pe atât de nefirească. Practic, drumul e împărțit între Consiliul Județean și mai mulți privați!
„A fost recepționată săptămâna trecută lucrarea de reparație la acest drum. Este singurul drum pe care nu am putut să-l intabulăm pentru că există o anumită problemă cu mai mulți proprietari din zonă, pe anumite tronsoane sunt proprietari privați, dar drumul este perfect accesibil în acest moment, nu mai sunt gropi. Nu se poate interveni sub o altă formă deocamdată pentru că e destul de complicat. Nefiind proprietari, atât am putut face momentan”, a explicat Popovici.