FABULOS! Celebrul „The Guardian” clasează Grand Hotel Minerva în top 20 cele mai bune spa-uri din Europa!

casinoherculane by sungarden

Băile Herculane reînvie într-un mod spectaculos și revine pe harta celor mai frumoase spa-uri din Europa, alături de locații de renume din Spania, Franța, Austria, Ungaria sau Croația. Colacul de salvare îl aruncă una dintre reginele stațiunii.

La mai puțin de la 7 luni de la inaugurare, Grand Hotel Minerva, una dintre perlele stațiunii de pe Valea Cernei vine cu primul său mare trofeu: prezența în top 20 cele mai bune spa-uri din Europa! Un clasament care nu a fost realizat de nimeni altul decât de celebrul cotidian „The Guardian”, chiar în această lună.

Alături de nume importante din această industrie a turismului balnear, precum: Walliser Alpentherme, Leukerbad – Switzerland, Parador de Corias, Asturias, Spain, Molitg-les-Bains, French Pyrenees, Alpentherme, Central Austria, Szechenyi Baths – Budapest, Hotel Excelsior-Dubrovnik, Croația sau Secret Lagoon, Flúðir- Iceland, Grand Hotel Minerva și-a ocupat poziția binemeritată, un premiu așteptat după mulți ani, atât de turiști, cât și de toți cei care au urmărit cu tristețe apusul cenușiu al unei stațiuni ce odată a reprezentat mina de aur a țării.


The Minerva Grand Hotel Resort and Spa, Băile Herculane, Romania

”In the Cerna valley, surrounded by mountains, the spa town of Băile Herculane has long been known for its curative mineral-rich hot springs. The Minerva Grand Hotel Resort and Spa is one of the more luxurious places to stay – with large spa for hotel guests only. Facilities include a hydromassage pool, infared and saline saunas, Jacuzzi, hammam and hot and cold Kneipp therapy pools. There are treatments for medical conditions from rheumatism to neuralgia, as well as more pampering body wraps and massages”, titrează The Guardian.

„Este un vis împlinit pentru noi, un premiu la care visam încă de la primele schițe ce vizau renovarea hotelului, dar care nu ne așteptam să se materializeze atât de curând. Prezența noastră în acest clasament ne reconfirmă faptul că pasiunea, munca și perseverența merg mână în mână și că în ciuda piedicilor întâlnite pe parcurs, am devenit una dintre pietrele de temelie ale reconstrucției acestei frumoase și valoroase stațiuni”, au spus administratorii complexului hotelier.

https://www.theguardian.com/travel/2018/nov/17/best-spa-breaks-europe-great-value?CMP=share_btn_fb&fbclid=IwAR1F1HDJVABxRKczZyinUVUDVIzeFVZLYizG-Uphq9SrbDLwtKsg0eSwWKY

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

După o perioadă de stagnare de mai bine de 20 de ani, unitatea de pe Valea Cernei și-a redeschis în primăvara acestui an porțile pentru turiștii din toată lumea. Cu o înfățișare complet nouă, un design rafinat, modern, adaptat nevoilor și gusturilor unei generații tot mai dinamice, GRAND HOTEL MINERVA RESORT & SPA a adăugat încă 4 stele stațiunii Băile Herculane, a adus un val nou de energie și optimism peste zona căreia nu i s-au mai oferit prea multe șanse la renaștere, prin prisma actelor care au distrus și au pus lacătul pe mare parte a clădirilor istorice.

Cu o investiție de peste 7 milioane de euro, unitatea încorporată în grupul Solarex are 200 de camere, centru SPA și bază de tratament. Hotelul dispune de două restaurante, cu o capacitate de 500 de locuri, centru medical de recuperare, bucătărie modernă, două săli de conferințe, baruri și terase. Întins pe o suprafață de 1.200 mp, cu 14 etaje, complexul are în dotare cele mai scumpe sisteme de încălzire, de climatizare, dezumidificare și cel mai divers sistem de asigurare împotriva incendiilor.

„Reacțiile oaspeților ne confirmă faptul că redeschiderea hotelului înseamnă încă un pas înainte pentru această stațiune, că Herculane reprezintă de acum înainte locul perfect pentru o vacanță reușită și de bun gust și sperăm că prin existența celor 3 resorturi de top: Minerva, Afrodita și Diana să putem readuce valoarea binemeritată a acestei zone.

Faptul că ne regăsim sub ochiul ager și rafinat al celor de la The Guardian aduce un plus de speranță pentru toți operatorii de turism din stațiune și sperăm noi că acest lucru va reprezenta și o redeșteptare din partea autorităților locale și județene, care trebuie să conștientizeze importanța acestui «premiu» și să tragem de acum, toți în aceeași direcție”, au mai declarat, pentru Express de Banat, administratorii hotelului premiat.

Eforturile și energia investite pentru a oferi servicii hoteliere de top pe piața de turism din România, dar și din afara granițelor primește o recunoaștere pe plan internațional.

Grand Hotel Minerva = clasă, rafinament și bun gust, într-un cuvânt, servicii de top, așa cum le-au caracterizat toți cei care i-au trecut pragul. Încă de la intrare, turistul este întâmpinat de atitudinea prietenoasă și familială a gazdelor, care prin gama de activități și servicii hoteliere, gândite pentru vizitatori, și-au propus să readucă ospitalitatea la rang de artă și să ofere clienților servicii hoteliere de top.
Premiza de la care a pornit acest proiect de succes a fost viziunea de a crea o altă imagine turismului românesc, turismului balnear, dar și de a promova stațiunea atestată milenar – Băile Herculane. Aceasta reprezintă garanția pe care Grand Hotel Minerva Resort & Spa o oferă oaspeților săi, de a petrece clipe memorabile în unul dintre cele mai frumoase spa-uri din Europa. Armonia spa reprezintă un concept, o viziune asupra tot ceea ce înseamnă spa – relaxare, hidroterapie, aromaterapie, wellness, într-un cadru de poveste din Băile Herculane.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/