„A fi polițist în România a devenit un sport extrem!” Sindicatele iau atitudine după agresarea polițistului din Slatina Timiș

Șeful de Post de la Slatina Timiș a ajuns la spital după ce, în urma unui apel la 112, a intervenit la un scandal domestic în comună și s-a ales cu un topor în cap, din partea unuia dintre membrii familiei. Liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, filiala Caraș-Severin, agentul principal Gheorghe Terfăloagă, se arată extrem de nemulțumit de felul în care cetățenii înțeleg să se poarte cu organele de ordine, în special cu polițiștii care sunt mereu primii chemați la intervenții, dar și primii ultragiați.


„Într-adevăr este un caz șocant, atât pentru polițiștii cărășeni, cât și pentru populația din județul Caraș-Severin. Colegul nostru, tânăr polițist, care a fost lovit în cap cu muchia toporului, de către un om certat cu legea, este un alt exemplu, pe lângă colegul din Gara Burdujeni, Suceava și șeful de post din județul Maramureș, care vine în dovedirea nevoii de întărire a autorității polițistului, dar și nevoia de siguranță a cetățenilor României.

În data de 15.11.2018, în calitate de vicepreședinte al Sindicatului Național al Agenților de Politie din România, i-am adus la cunoștință domnului împuternicit director al Direcției Management și Resurse Umane din cadrul IGPR, Paul Baltateanu, problemele cu care se confruntă polițiștii din cauza lipsei de personal, dar răspunsul a fost că se caută soluții de remediere, însă vom avea mai mulți polițiști când ne va fi aprobat un buget mai mare de către Guvern”, spune liderul de sindicat.


Siguranță cu polițiști pe deficit?

Subsecretarul de stat în MAI, Mihai Valeriu, le spunea sindicatelor, la aceeași activitate, că în MAI este un deficit de 28.000 de cadre, însă raportarea se face la numărul de funcții rămase după tăierile din anul 2011, „că raportarea reală a deficitului de personal trece cu ușurință de 50.000 de cadre. Nu se poate ca viața polițiștilor români să depindă de bugetele dumnealor!”, mai spune Gheorghe Terfeloagă.

Agentul de poliție chiar revine și se pune în situația celor care răspund de ancheta de la Slatina Timiș: „Spune-i familiei acestui polițist că viața lui e mai puțin importantă, că nu avem bani să îi mai aducem colegi în sprijin. Deja a fi polițist în România a devenit un sport extrem! Un profesor foarte carismatic, din Școala de Poliție, învață elevii despre piramida lui Maslow, încercând să expună nevoile fundamentale, dând și exemple, iar un exemplu elocvent era că: degeaba omul sare nevoile acestei ierarhizări, respectiv nevoia de siguranță, pentru că ce folos ai dacă ai bani și lucruri de lux, dar îți sunt furate, degeaba ai drumuri și autostrăzi, dar ești tâlhărit și bătut și nu te poți bucura de avuție…, creionând importanța polițistului pentru societate”, mai spune Terfăloagă.

Sindicatul Național al Agenților de Politie va face toate demersurile necesare pentru ca aceste lucruri să ajungă pe masa ministrului Carmen Dan și a Guvernului, mai dă asigurări liderul de sindicat, insistând că ele vor fi expuse „exact așa cum sunt ele, nu cosmetizate și fardate cu tot felul de evaluări și raportări care prezintă doar cifrele «bune», dorind să vedem acțiuni concrete pentru sprijinul polițistului român! Vrem să ne întoarcem acasă, la familie întregi și sănătoși, nu eroi post-mortem! Îi dorim colegului să se facă bine, Dumnezeu să-l ajute să treacă peste acest necaz, asigurându-l de tot sprijinul nostru!”, spune ag. princ. George Terfăloagă, liderul SNAP Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/