Au „comis-o” din nou: Reșița – medaliată cu aur la gimnastică! Andrei Titi – campion la individual compus! (UPDATE)

Gimnaștii reșițeni au revenit la Buzău, acolo unde în luna aprilie au câștigat titlul de campioni la Campionatul Școlar. În această săptămână au urcat din nou pe prima treaptă a podiumului de premiere.

Municipiul Buzău găzduiește în aceste zile Campionatul Național de gimnastică pentru juniori III, pe echipe, individual și pe aparate, o competiție la care participă cu succes și gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița. Echipa de juniori III, nivelul 1, formată din Andrei Titi, Albert Ilie, Robert Aioanei și Mario Popovici, a devenit campioană națională, cu un total de 223,596 puncte, devansând pe podium echipele CSS Buzău – 221,929 puncte, și CSS Sibiu – 220,595 puncte.
În plus, micuțul gimnast Andrei Titi a fost cel mai bun dintre toți sportivii din concurs și a câștigat medalia de aur la individual compus, calificându-se în toate cele șase finale pe aparate de astăzi. Albert Ilie are finale la sol și sărituri, Robert Aioanei va fi la cal, inele, sol și paralele, iar Mario Popovici, la sol. Antrenorul Robert Bălan are motive de satisfacție, mai ales că Reșița nu era creditată de nimeni cu șanse la titlul național.

UPDATE, ora 15:00

În finalele pe aparate de astăzi, Andrei Titi a câștigat două medalii de aur (la cal și sărituri), una de argint (paralele) și una de bronz (bară). Simion Felix a obținut aurul la sărituri și inele, iar Mario Popovici a câștigat bronzul la sol. Gimnaștii reșițeni se întorc acasă cu nouă medalii, după aurul de ieri la echipe și la individual compus și cele șapte medalii câștigate astăzi, în finalele pe aparate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/