Au ajuns echipamentele pentru proiectul informatic de Registru Agricol

Echipamentele care vor veni în sprijinul autorităților locale din 15 localități cărășene și implicit al cetățenilor județului au ajuns la Consiliul Județean Caraș-Severin. Investiția din fonduri europene are o valoare de peste 8.350.900 de lei, contribuția Consiliului Județean fiind de 2%.

Echipament de rețea, stații de calcul operaționale, notebookuri, multifuncționale A3 monocrome, imprimante A3 color laser, smartphone-uri, unități de disc de stocare de mare capacitate, servere de comunicații și baze de date, calculatoare desktop, GPS și videoproiector – toate acestea intră în curând în serviciul cetățeanului și al funcționarului public din 15 unități administrativ-teritoriale. Proiectul „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin” se implementează pe o durată de 18 luni.

Localitățile care vor beneficia de echipamentele din proiect sunt Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Slatina Timiș, Sacu, Armeniș, Băuțar, Bozovici, Luncavița, Buchin, Berzasca, Fârliug, Bucoșnița, Teregova și Ramna.

,,Două municipii, orașul Moldova Nouă și 12 localități au optat pentru derularea acestui proiect. Este un modul de 15 localități. Vom încerca să extindem acest fel de a coopera pentru gestionarea informațiilor din domeniul agricol, care se adresează cetățenilor și agenților economici, care vizează inclusiv posesia terenurilor agricole […] și pentru un alt modul de 15 localități, în momentul în care fondurile europene vor fi deblocate în acest sens”, a explicat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Șeful administrației județene a mai precizat că ,,proiectul a fost derulat pe Programul Operațional Sectorial de Competitivitate cu ceea ce se numea la vremea respectivă Ministerul Comunicațiilor”, în calitate de partener.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Sistemul informatic al Registrului Agricol va conține o cantitate însemnată de informații despre fiecare gospodărie din cuprinsul fiecărei unități administrativ-teritoriale, precum numărul membrilor gospodăriei, suprafețe deținute sau administrate, tipuri de culturi, şeptel, mașini, instalații, unelte.

Citește și Încă o investiţie pentru viitorul judeţului!

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/