Atmosfera de sărbători s-a instalat în Iulius Town Timișoara: Musical Christmas a creat un peisaj de basm în ansamblul mixed-use

iulius town timisoara (3)
explo 1000x200

Veselie, dans, cântece, coregrafii se împletesc în acest an la Iulius Town, unde spiritul Crăciunului a luat cu asalt întreg ansamblul. Este o tradiție ca întreg decorul impresionant din Iulius Town să fie construit în jurul unei tematici speciale și nici anul acesta nu face excepție, iar curioșii vor putea să se bucure de Musical Christmas. Noutatea din acest sezon sunt decorațiunile sustenabile, realizate din hârtie reciclată ce pot fi admirate de timișoreni. 

Prin muzică reușim să uităm de problemele cotidiene, să ne relaxăm și chiar să dansăm. Sărbătorile acestea, la Iulius Town, ne lăsăm purtați de muzică, la fel ca în „La La Land” sau „Sunetul muzicii”. În Atrium ești întâmpinat de maiestuosul brad – vestitorul celui mai așteptat sezon, cel al cadourilor. Note muzicale dansatoare, instrumente aurii ce par că susțin un concert, globuri inedite, dar și luminițe sclipitoare dau viață bradului. La baza lui se află o orchestră, care completează tabloul muzical. Cântăreții, împreună cu instrumentele lor te așteaptă să le asculți melodiile și să îi vezi dansând. De fiecare dată când mânerul decorațiunilor este învârtit, mecanismul este pus în mișcare, iar personajele încep spectacolul, încântându-i pe cei mici.

iulius town timisoara (9)

În zona Intersport străjuiește și un brad special, care la bază are un ceas imens ce amintește de importanța petrecerii timpului alături de cei dragi, nu doar în perioada sărbătorilor. Tot în această zonă, te așteaptă mii de luminițe strălucitoare, care seamănă cu niște licurici veseli. Note muzicale, dar și globuri luminoase completează atmosfera sărbătorilor de iarnă.

iulius town timisoara (10)

În acest an, cei de la Iulius Town au pregătit și o surpriză inedită. În piațeta Intersport sunt amplasate mai multe decorațiuni tematice care au fost confecționate din hârtie reciclată, personajul principal fiind un urs gigant care impresionează atât prin dimensiune, cât și prin faptul că a fost realizat prin tehnica Papier mâché. În ton cu nota sustenabilă, decorațiunile luminoase sunt cu becuri LED.

„Știm și cât de important este să surprinzi în imagini momentele magice din această perioadă, astfel că, în food court vei putea face o sesiune foto la photo cornerul instagramabil pe care l-am pregătit.”, mai spun reprezentanții Iulius Town.

Și exterior a fost împodobit, iar cei care vor să se bucure de o plimbare vor avea parte de surprize multicolore, printre care și un brad învelit în mii de beculețe, aflat pe platoul din zona Tucano. Alte zone instagramabile, toate brodate cu luminițe pot fi decorul perfect pentru o sesiune foto. Acestea se află în parcul Iulius Gardens.

iulius town timisoara (6)