Aterizare ratată pe Aeroportul din Caransebeș! Arabela dă vina pe Consiliul Județean și își cere banii înapoi!

Au trecut opt ani de când pe aeroportul caransebeșean ar fi trebuit să aterizeze avioane de pasageri! Afacerea lui Arabela cu Consiliul Județean este însă una ratată!

 

Omul de afaceri cunoscut drept Arabela și-a luat angajamentul în 2007 că pe și de pe Aeroportul Caransebeș, concesionat în acel an de la administrația județeană, vor ateriza și vor decola din nou avioane! Au trecut opt ani de atunci, iar turnul de control nu a dat permisiune de aterizare sau decolare niciunui aparat de zbor. Nu din cauza vremii nefavorabile, nu din motivele tehnice ale vreunei aeronave, nu ca urmare a alertelor teroriste, ci ca o consecință a birocrației, a litigiilor și a afacerilor cu statul, care uneori se dovedește a fi cel mai prost partener. Cel puțin așa susține Arabela, care a făcut deja pașii preliminari ce preced o acțiune în instanță.

SC Aeroportul Caransebeș SA a notificat Consiliul Județean Caraș-Severin cu privire la propunerea de reziliere a contractului de concesiune și plata unei despăgubiri, constând în contravaloarea investițiilor efectuate în aeroport, și daune interese, mai exact, redevența achitată fără ca societatea lui Arabela să fi avut posibilitatea de a exploata obiectivul concesionat cu eficiență, prejudiciul suferit constând în daune compensatorii, cât și beneficiul nerealizat!  Firma caransebeșeană a concesionat prin contractul din 5 octombrie 2007, de la administrația județeană, „terenul necesar folosirii și exploatării pistei”, în suprafață de 126 ha. Problema este că o suprafață de aproape 40.000 mp nu se afla în proprietatea Consiliului Județean, ea fiind revendicată de mai multe persoane private. Potrivit contractului de concesiune, administrația județeană s-a obligat să predea ulterior firmei lui Arabela terenul respectiv. Prin plângerea prealabilă trimisă Consiliului Județean în data de 20 octombrie, SC Aeroportul Caransebeș SA arată că „nici până în momentul de față suprafața de 39.332 mp ce face parte din terenul concesionat nu a fost predată către concesionar”! Practic, acea bucată de teren îl pune pe Arabela în imposibilitatea de a desfășura activitatea aeroportuară pe care și-a asumat-o în 2007. „Suprafața de teren nepredată este esențială pentru demararea procedurii în vederea obținerii Avizului definitiv de funcționare a activității aeroportuare de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Acest teren se află în interiorul zonei de siguranță a pistei și chiar interferează, intrând cu 2,8 metri în interiorul pistei. În lipsa acestei suprafețe este imposibilă obținerea Avizului definitiv de funcționare”, învederează Consiliului Județean prin aceeași plângere prealabilă firma lui Arabela.

Mai mult decât atât, SC Aeroportul Caransebeș SA susține că, în ciuda faptului că nu a putut începe activitatea din cauza Consiliului Județean, a plătit integral redevența. Mai exact, 178.000 de lei anual! În schimb, Arabela arată că administrația județeană, care ar fi cunoscut de la bun început situația juridică a terenului respectiv, nu s-a preocupat absolut deloc de rezolvarea problemei în instanță. Drept dovadă, în 2010, Judecătoria Caransebeș a constatat perimarea acțiunii. Soluția a rămas definitivă, pentru că nu s-a formulat recurs în termenul legal.

Ca și cum nu ar fi fost destule probleme, în 2011, printr-un act adițional la contractul de concesiune, suprafața a crescut cu 74 de hectare. Dar numai scriptic, după cum susține Arabela. Predarea întregii suprafețe concesionate nu s-ar fi făcut nici până azi! Consiliul Județean a introdus abia în anul următor o acțiune în instanță pentru a se constata că toate imobilele ce fac obiectul concesiunii au fost transmise în proprietatea administrației județene. Procesul e încă în desfășurare, la Tribunalul Caraș-Severin. În octombrie 2015 s-a mai deschis un proces, de data aceasta de către cinci persoane fizice, care au promovat o acțiune în revendicare și granituire, prin care solicită stabilirea liniei de hotar. Inspectoratul Județean de Jandarmi revendică la rândul său alte imobile de pe suprafața de teren ce face obiectul concesiunii. Mai mult decât atât, potrivit dreptului de servitute, pentru a se permite accesul în clădirea respectivă e nevoie de un drum de acces. Și asta nu e tot. Aproape 2.000 mp din terenul concesionat au fost rupți pentru centura ocolitoare a Caransebeșului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Arabela mai arată că situația imobilelor nu era clarificată la data semnării contractului și a actului adițional: „Cu certitudine, imobilele ce fac obiectul concesiunii nu erau în proprietatea publică a județului Caraș-Severin”. Lucru pe care reprezentanții Consiliului Județean l-ar fi știut foarte bine. La modul în care se prezintă lucrurile astăzi, e aproape imposibil ca SC Aeroportul Caransebeș să poată folosi întreaga suprafață concesionată prin contract. Tocmai de aceea se solicită rezilierea, recuperarea investițiilor, a redevențelor plătite și a altor daune. Dacă s-ar rezolva problema terenului, Arabela ar fi dispus să meargă mai departe. Dar cu o condiție! Durata concesiunii să fie prelungită cu perioada ce începe să curgă de la data concesionării, octombrie 2007, și până la data predării efective a suprafeței concesionate.

Poziția Consiliului Județean Caraș-Severin o vom afla cu ocazia ședinței ordinare a forului județean de luna aceasta. Rezilierea concesiunii aeroportului din Caransebeș s-a aflat și pe ordinea de zi a ședinței din luna noiembrie, însă aleșii județeni au considerat că e problemă complexă, care necesită o analiză foarte atentă.

 

foto: hailabord.ro

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/