Atenție, șoferi! Pe DN 6 se lucrează!

Conducătorii auto care tranzitează DN 6, pe ruta Mehadia-Băile Herculane, vor trebui să se înarmeze cu răbdare, lucrările de reparații pe sensul de mers Caransebeș-Orșova putând îngreuna traficul în acest sfârșit de săptămână.

Având în vedere fluxul mare care tranzitează zona la care se adaugă lucrări de reparație pe partea carosabilă  e foarte posibil ca pe DN 6 să se formeze coloane de autoturisme întinse pe câțiva kilometri! Din acest motiv vigilența și prevenția nu ar trebui să-i părăsească pe șoferi, cele două condiții fiind extrem de esențiale pentru a evita producerea unor evenimente rutiere nedorite.

„Rugăm conducătorii auto să dea dovadă de răbdare, să respecte semnificația semnalizării rutiere temporare instituite și semnalele piloților de dirijare a traficului și să nu efectueze manevre de depășire a coloanei de mașini, pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere nedorite. Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, conduceți preventiv!”, au ținut să transmită reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Sursa foto principal: zf.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/