Aquacaraș îi anunță pe locuitori că pe data de 10 noiembrie nu vor avea apă, prin urmare trebuie să se aprovizioneze. Intervalul orar vizat este 9.00-21.00.
Vor fi afectaţi consumatorii din cartierele Triaj, Govândari, Câlnic și Str. Timișoarei.
Lucrarea va consta în întreruperea alimentării cu apă potabilă de la rezervorul 2×3000 mc Lunca Bârzavei în reţeaua de distribuţie a oraşului pentru efectuarea unor lucrări la instalaţia hidraulică din Casa Vanelor şi în exterior.
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de firmele care au câștigat licitația.
„Rugăm cetăţenii din zonele anunţate să-şi facă provizii de apă pentru intervalul anunţat. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandam utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri potabile până la limpezirea ei completă”, se arată în comunicatul de presă al Aquacaraș.
Dacă situaţia persistă, utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Pompierii cărășeni intervin pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și pășune împădurită, izbucnite pe raza unităților administrati-teritoriale Sichevița și Berzasca. Incendiile se manifestă în multiple focare, existând...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Alina Dragomir |
31 July 2026
De la 1 august, călătoria cu mașina în Bulgaria devine mai scumpă. Vinietele se majorează cu 30%
Daria Alexandrescu |
31 July 2026
UCMH Reșița prinde putere! Uzina se pregătește pentru noi proiecte
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


[…] “Rugăm cetăţenii din zonele anunţate să-şi facă provizii de apă pentru intervalul Sursă știre […]