Atenție la trichineloză! Puteți efectua probele la cabinetele din Lugoj și Făget

stiri Timisoara si Resita publicitate online untitled design set 970x90 px

Cabinetele medicale veterinare se pregătesc să întâmpine valul de solicitări care se anunță în această lună, pentru efectuarea analizelor trichineloscopice care se efectuează la porcii sacrificați.

În Lugoj, aceste testări ale cărnii se fac la cabinetul doctorului Cristian Oros, de pe strada Traian Vuia și la Circumscripția Sanitar-Veterinară din cartierul Micro IV. Pe strada Traian Vuia, programul este de luni până sâmbătă, între orele 9.00 și 16.00, iar duminica, între 9.00 și 12.00. Cabinetul este deschis zilnic, până în data de 23 decembrie. Tariful pentru o probă este de 20 de lei, la fel ca anul trecut.

„Dacă e lume multă, vom rămâne și peste program. Recomand oamenilor să vină să efectueze aceste analize, pentru că au existat destule cazuri în zonă, când carnea a fost infestată și mulți sau îmbolnăvit de trichineloză.”, ne-a declarat dr. vet. Cristian Oros.

Stiri Timisoara publicitate ziar expresb 1000x100

În Micro IV, programul este de luni până vineri, între orele 8.30 și 17.00, sâmbăta, între 9.00 și 15.00 și duminica, între orele 9.00 și 13.00. Cabinetul este funcțional până în data de 24 decembrie, apoi, din data de 27 decembrie până în 4 ianuarie, cu excepția zilelor de sărbătoare, iar o probă costă 16,66 lei. La Făget vor funcționa două unități, ambele fiind în apropierea Pieței Agroalimentare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/